реферат скачать
 
Главная | Карта сайта
реферат скачать
РАЗДЕЛЫ

реферат скачать
ПАРТНЕРЫ

реферат скачать
АЛФАВИТ
... А Б В Г Д Е Ж З И К Л М Н О П Р С Т У Ф Х Ц Ч Ш Щ Э Ю Я

реферат скачать
ПОИСК
Введите фамилию автора:


Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных - часть 2

ml, iar distanţa dintre doi spermi este egală cu lungimea capului

unui gamet.

Sperma rarefiată (R) corespunde unei concentraţii mai mici de sub 0,5

miliarde spermi/ml; distanţa dintre doi spermi este mai mare decât

lungimea capului, ajungând până la lungimea unui gamet.

Sperma foarte rară (oligospermie) (O) prezintă doar câţiva

spermi în câmpul microscopic.

Azoospermie (A) denotă lipsa spermilor din spermă.

În mod normal, la taur, berbec şi ţap se

întâlneşte spermă densă şi mijlocie, iar la

vier şi armăsar – spermă rară. La vier se poate

întâlni spermă mijlocie când recoltarea spermei se

întrerupe înainte de fracţiunea postspermatică. La

păsări sperma este deasă.

Determinarea concentraţiei spermei.

Concentraţia spermilor pe unitatea de măsură, de obicei miliarde

pe milimetru, are mare importanţă în procesul de prelucrare a

materialului seminal. De numărul de spermi din ejaculat şi de

mobilitatea lor depinde gradul de diluţie a spermei.

Aprecierea concentraţiei spermilor dintr-un ejaculat se poate realiza

prin metoda hemocitocolorimetrică, fotocolorimetrică,

electronică etc.

Metoda hemocitometrică

Se bazează pe principiul similar cu cel de apreciere a elementelor figurate

din sânge, folosindu-se camerele de numărat de tip Goreaev, Thoma,

Burker etc. şi pipetele Potain.

În pipeta Potain se aspiră spermă până la diviziunea

de 0,5 şi se completează cu o soluţie de clorură de sodiu

3%, până la diviziunea 101 (pentru sperma de berbec şi taur)

sau 11 (pentru sperma de vier şi armăsar). Pipeta se menţine

în poziţie verticală pentru a se evita formarea bulelor de aer.

În continuare se prind capetele pipetei între pulpa degetului mare

şi a celui mijlociu şi se agită bine conţinutul acesteia,

pentru a se face omogenizarea lui cu ajutorul mărgelelor (albe sau

roşii) care se găsesc în ampula pipetei. Se elimină 2-3

picături de spermă diluată şi apoi se depune o

picătură pe reţeaua camerei de numărat Goreaev pe care,

în prealabil, s-a aşezat o lamelă.

Se procedează în continuare la numărarea spermilor din 5

pătrate mari (respectiv 80 de pătrăţele), luate în

diagonala reţelei.

Concentraţia de spermi în spermă/mm3 se

calculează după formula:

Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных - часть 2 , în care:

N – numărul de spermi număraţi în 5 pătrate;

I – înălţimea sau adâncimea camerei (1/10mm);

S – suprafaţa unui pătrăţel (1/400 mm2);

D – gradul de diluţie a spermei (1/200 pentru sperma de taur şi

berbec şi 1/20 pentru sperma de vier şi armăsar);

n – numărul pătrăţelelor în care s-au numărat

spermii (80).

În cazul spermei de taur şi berbec, cu gradul de diluţie de

1/200, înlocuind formula se obţine: Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных - часть 2

sau Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных - часть 2 , sau formula

simplificată este: C=Nx10000 şi pentru a afla numărul de spermi

într-un mililitru de spermă, rezultatul se

înmulţeşte cu 1000.

În cazul spermei de vier şi armăsar, cu gradul de diluţie

de 1/20, formula simplificată pentru aprecierea concentraţiei

gameţilor este: C=Nx1000, iar pentru exprimarea concentraţiei

în spermi/ml rezultatul de asemenea obţinut se mai

înmulţeşte cu 1000.

Metoda fotocolorimetrică

Este o metodă rapidă de numărare care se bazează pe

diferitele grade de opacitate pe care le are sperma pusă în

faţa unui fascicul de lumină ce trece prin dreptul unei celule

fotoelectrice.

În practică se folosesc fie fotocolorimetre ce indică direct

numărul de spermi în miliarde, fie fotocolorimetre ce trebuie

în prealabil etalonate prin măsurători repetate executate prin

metoda hemocitometrică.

Metoda electronică

Principiul metodei se bazează pe modificarea de către spermi a

câmpului electronic creat de 2 electrozi din platină, plasaţi

într-un capilar de pasaj al spermei. Există diferite tipuri de

aparate electronice cel mai utilizat fiind tipul Coulter.

Aprecierea mobilităţii spermilor

Mobilitatea spermilor se apreciază în funcţie de

mişcările spermilor, care se pot urmări cu

uşurinţă în câmpul microscopic. În

funcţie de aspectul mişcărilor, într-o picătură

de spermă aplicată pe o lamă şi acoperită cu o

lamelă, la temperatura fiziologică, putem întâlni mai

multe categorii de spermi şi anume:

- spermi cu mişcare de înaintare sau rectilinie;

- spermi cu mişcări circulare sau «în manej»;

- spermi cu mişcări vibratorii sau ondulatorii;

- spermi fără mişcări (morţi).

Posedă fecunditate numai spermii care au mişcări de retropulsie

(pendulare), «în manej» şi cei imobili.

În cazul când toţi spermii din câmpul microscopic sunt

imobili (morţi), sperma respectivă se notează cu «N»

(necrospermie).

Deoarece o mare varietate de factori fizico-chimici şi biologici

afectează mobilitatea spermilor, examinarea spermei trebuie efectuată

imediat după recoltare, evitându-se variaţiile de

temperatură (şocul termic), poluarea cu apă, urină, alte

substanţe chimice, lubrefianţi etc. La speciile cu spermă foarte

deasă (berbecul), pentru facilitarea examinării microscopice a

spermei este indicată diluarea materialului seminal cu o soluţie

citrată sau cu clorură de sodiu, sol. 1%.

Pentru aprecierea mobilităţii spermilor, la noi în

republică se foloseşte sistemul notelor de la 10 la 1.

Conform acestui sistem, aprecierea activităţii sau

mobilităţii spermilor se face astfel:

10 puncte – când toţi spermii au mişcare rectilinie;

9 puncte – când 90% au mişcare de înaintare;

8 puncte – când 80% au mişcare de înaintare;

.2 puncte – când 20% au mişcare de înaintare.

În mod obişnuit, se admit pentru prelucrare ejaculatele notate cu cel

puţin 8 puncte la taur şi berbec şi 6-7 puncte la vier şi

armăsar, (60-80% spermi cu mişcări active de înaintare).

Spermii care prezintă altfel de mişcări (circulatorii,

ondulatorii, retrograde împreună cu cei cu mişcări de

înaintare foarte lente sau agonice primesc aceeaşi apreciere ca

şi spermii morţi.

Examenul morfologic al spermilor

În sperma reproducătorilor domestici se întâlnesc

frecvent, în proporţii variabile, spermi cu diferite anomalii

(teratologici), precum şi spermi imaturi, care pot influenţa negativ

fecunditatea, când procentul acestora depăşeşte anumite

limite. Pentru acest motiv, examenul spermei trebuie completat şi cu

determinarea raportului de spermi teratologici şi imaturi.

Anomaliile morfologice ale gameţilor se pot încadra în:

- anomalii primare, determinate de tulburarea spermiogenezei,

având o localizare în tubii seminiferi, până la

ajungerea în epididim şi constau în alterarea morfologică

şi structurală a capului spermului;

- anomalii secundare, care se produc în epididim datorită

stagnării prelugite la acest nivel, sau sunt efecte ale acţiunii unor

factori termici (şocul termic), chimici sau mecanici din timpul

ejaculării şi manipulării spermei. Anomaliile secundare

vizează alterarea piesei intermediare sau a cozii gameţilor.

Anomaliile capului pot fi de formă şi mărime şi se

referă la micro- şi macrocefalie, spermi cu capul dublu sau multiplu,

cap alungit şi îngust, în formă de pară, neregulat

şi mic – sferic. Alte anomalii ale capului spermului constau în cap

detaşat (liber) şi invaginarea învelişului nuclear.

Anomaliile acrozomului se referă la: acrozom aplatizat, incomplet,

curbat sau detaşat.

Piesele intermediare anormale pot fi: îngroşate, răsucite, cu

noduri duble, gât filiform şi cu picătura protoplasmatică

proximală sau distală. În procesul maturării epididimare a

spermilor picăturile protoplasmatice migrează de la gât spre

extremitatea distală a piesei intermediare şi dispare de regulă

înaintea ejaculării; această migrare a picăturii

protoplasmatice se realizează în capul epididimului. Într-un

ejaculat normal, procentul spermilor cu picătura protoplasmatică

(imaturi) nu trebuie să depăşească 2-3% la berbec şi

taur şi 10% la vier şi armăsar. Depăşirea acestui

procent denotă epiuizarea sexuală a masculilor.

Afecţiunile epididimului alterează conformaţia normală a

piesei intermediare, fapt care reduce mobilitatea spermilor şi se

asociază cu infecunditatea.

Examenul morfologic al spermilor poate depista unele forme de anomalii ale

cozii: cozi duble sau răsucite, scurte sau absente, picături

protoplasmatice localizate proximal sau distal.

După datele din literatura de specialitate, procentul maxim de spermi

anormali (teratologici) admişi în sperma de taur este de 18%,

inclusiv 3-4% cu anomalii ale capului, 4-10% - la piesa intermediară

şi 0,5-2% - la coada spermului.

Berbecii cu o fecunditate normală nu depăşesc 14%

incidenţă a spermilor anormali; vierii şi armăsarii au

în medie 20% de spermi teratologici.

Determinarea spermilor anormali se face prin utilizarea diferitor metode de

colorare, care permit atât aprecierea de ansamblu a gameţilor,

cât şi anumitelor aspecte legate de structura lor. Determinarea

spermilor cu anomalii primare sau secundare sau a celor imaturi, se poate face

prin efectuarea unor frotiuri din spermă, care apoi se colorează cu:

Giemsa rapid, fuxină Pfeiffer, soluţie albastru de metilen 1%,

eozină 5%, hematoxilină etc.

Din sperma proaspăt recoltată se prepară mai multe frotiuri, care

se fixează prin uscare la aer sau în alcool 96°, timp de 2 minute.

După fixare se procedează la colorarea cu o soluţie din cele

menţionate timp de 3-5 minute. Frotiurile colorate se spală sub un

jet mic de apă, se usucă şi apoi se examinează la microscop

cu putere de mărire de 200-400 ori. În timpul examenului microscopic

se notează separat numărul de spermi normali şi al celor cu

anomalii, până se examinează cca 500 spermi. Pe baza

numărului de spermi examinaţi se calculează proporţia

dintre cei anormali şi normali.

Determinarea proporţiei de spermi vii şi morţi

Se poate realiza printr-o coloraţie intravitală, compusă din 3 gr

citrat de sodiu, 100 ml apă distilată, 1 gr eozină şi 5 gr

negrozină. Membrana celulară a spermilor morţi devine

permeabilă la eozină, astfel că aceştia se colorează

în roşu, în comparaţie cu spermii vii, care

rămân necoloraţi.

Calculul acestei proporţii rezultă din numărarea a 100-500

celule spermatice şi exprimarea procentuală a gameţilor vii

şi morţi dintr-un ejaculat.

Teste biochimice pentru aprecierea calităţii spermei

În practica însămânţărilor artificiale, testele

biochimice sunt puţin folosite, totuşi cu valoare de diagnostic sunt:

testele de rezistenţă termică, rezistenţa la soluţii

hipertonice şi testul reducerii albastrului de metilen.

Proba biologică

Rolul hotărâtor în analiza spermei îl are aprecierea

fecundităţii spermilor, realizată prin proba biologică.

Concepţia (fecunditatea) depinde de gradul de înrudire al femelei cu

masculul, de starea sănătăţii reproducătorilor

(femelei şi masculului), condiţiile de alimentaţie şi

întreţinere etc. De aceea, pentru aprecierea fecundităţii

unui reproducător se alege un grup de femele tinere, nulipare, cu stare de

sănătate perfectă, care se montează sau se

însămânţează artificial cu sperma masculului

respectiv. După numărul femelelor devenite gestante se fac concluzii

asupra capacităţii de fecundare a reproducătorului. Astfel, se

consideră normală sperma unui reproducător care realizează

instalarea gestaţiei, după prima însămânţare,

la 70-75% din femele.

Diluarea spermei

Diluarea şi conservarea materialului seminal sunt operaţii prin care

se asigură menţinerea viabilităţii şi puterii

fecundative a spermilor un timp variabil în afara căilor genitale.

Practicarea însămânţărilor artificiale arată

că într-un diluant bine pregătit şi ales spermii

îşi păstrează viabilitatea şi celelalte

însuşiri biologice un timp mai mult mai îndelungat decât

în mediul natural. Aceasta se explică prin următoarele.

În primul rând, plasma seminală, constituită din

secreţiile anexelor testiculare şi ale glandelor anexe ale aparatului

genital nu serveşte ca mediu ideal pentru păstrarea spermilor

în afara organismului. Secreţia slab alcalină a prostatei

stimulează mobilitatea spermiilor, care până la acest moment se

aflau în canalul epididimar, în stare de anabioză. Acest

fenomen este important pentru a asigura înaintarea spermilor prin

căile genitale femele şi fecundarea normală a ovulelor.

Însă, activarea mobilităţii şi menţinerea

viabilităţii spermilor de către produsul de secreţie al

glandelor anexe este însoţită de distrugerea tegumentului

lipoproteic al spermilor sub acţiunea ionilor de Na+ şi K

-, care se conţin în plasma seminală. Ionii de Na+

şi alte metale neutralizează încărcătura

electrică negativă a spermilor şi provoacă aglutinarea lor.

Altă cauză care duce la peirea spermilor în afara organismului

este diminuarea resurselor energetice pentru metabolismul celulelor spermatice

şi, în primul rând, al zaharurilor. Glucoza este

considerată sursă principală de energie a spermilor atât

în mediu aerob, cât şi în cel aerob. La sperma cu o

concentraţie ridicată şi bogată în fructoză

(taur, berbec) se constată diminuarea într-un timp foarte scurt a

pH-ului rezultat din acumularea acidului lactic, deci din fructoliză.

Ritmul creşterii acidităţii după ejaculare are o

semnificaţie importantă; acidul lactic acţionează negativ

asupra spermilor, iar concentraţiile mari îi omoară.

Scăderea sau absenţa sarcinii electrice, care are loc mai ales

în urma acidifierii mediului, este urmată, de asemenea, de

aglutinarea spermilor.

Unul din factorii importanţi ai mediului care acţionează asupra

spermilor este temperatura. La coborâre bruscă, mai ales sub +18°C

spermii sunt supuşi şocului termic şi mor.

Prin urmare, cauzele concrete care duc la peirea spermilor în afara

căilor genitale sunt:

· subnutriţia spermilor ca urmare a epuizării rezervelor

energetice din gameţi şi plasma seminală;

· intoxicaţia spermilor cu produsele metabolice;

· deteriorarea tegumentului lipoproteic, exfolierea membranei celulei

spermatice şi pierderea sarcinii electrice negative datorită

acumulării în plasma seminală a acidului lactic;

· acţiunea negativă asupra spermilor a bacteriotoxinelor

şi bacteriolizinelor;

· variaţiile de temperatură care provoacă şocul

termic.

De aceea, pentru prelungirea viabilităţii spermilor în afara

organismului se impune:

· reducerea activităţii cinetice a celulelor spermatice;

· asigurarea gameţilor cu substanţe nutritive;

· protejarea spermilor de distrugerea tegumentului lipoproteic şi

al membranei celulei spermatice;

· diminuarea intoxicaţiei spermilor prin diluarea plasmei seminale.

Toate aceste condiţii le asigură mediile de diluţie care

conţin ingridienţi cu proprietăţi protectoare, nutritive,

neutralizante etc.

În afară de asigurarea mediilor favorabile pentru prelungirea

viabilităţii spermilor «in vitro», diluarea spermei

urmăreşte şi alte obiective, printre care: creşterea

volumului total al ejaculatului şi posibilitatea de a

însămânţa un număr cât mai mare de femele

dintr-un ejaculat.

Principiul ştiinţific care stă la baza diluării spermei este

acela că din numărul total de spermi depuşi de un mascul

în căile genitale feminine prin montă, numai un procent mic de

spermi (la taur circa 5%) participă la fecundarea ovulului, iar restul

mor. În practică s-a demonstrat că pentru a obţine o

rată normală de fecundare la vacă spre exemplu, pentru

însămânţare sunt necesare într-o doză de

spermă diluată, 12-25 milioane de spermi vii, însă conform

cercetărilor mai recente, numai 10 mln şi chiar 5 milioane de

gameţi. Rezultă că la stabilirea gradului de diluţie a

materialului seminal trebuie să se rezerveze, pentru o doză de

inoculare, un minim de 10-12 milioane de spermi cu mişcări active de

înaintare.

Se admit pentru diluare şi conservare numai ejaculatele care se

încadrează în anumiţi parametri, în funcţie de

specie, aşa cum rezultă din tabelul următor.

Valorile medii şi minimale ale principalelor însuşiri ale

spermei admise pentru diluare

Specia

Volumul ejaculatului (ml)

Concentraţia spermei (miliarde spermi/ml)

Mobilitatea spermilor (puncte)

Procentul maxim de spermi anormali

Media

Minim admisibil

Media

Minim admisibil

Media

Minim admisibil

Taur

4,03,01,20,69818

Berbec

1,00,63,02,09814

Armăsar

75,040,00,120,056-7520

Vier

250,0150,00,150,17-8720

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un

diluant pentru conservarea spermei

Menţinerea fecundităţii unei sperme un timp mai îndelungat

după recoltare este în funcţie de calitatea diluantului şi

metoda de conservare.

În procesul de prelucrare a materialului seminal se utilizează

soluţii diluante, care trebuie să întrunească

următoarele proprietăţi:

· să fie izoterme – temperatura soluţiei diluante, a

sticlăriei diverse cu care sperma intră în contact în

timpul procesului trebuie să aibă valori apropiate, evitându-se

astfel deteriorarea mobilităţii prin şoc termic;

· să fie izoterme cu sperma – presiunea osmotică

adecvată a diluantului se reglează prin echilibrarea

cantitativă a ingredienţilor; citratul de sodiu realizează un

mediu izotonic cu sperma;

· să aibă un pH apropiat de cel al plasmei seminale (6,2-6,8

pentru sperma de taur şi berbec şi 7,0-7,2 pentru cea de vier

şi armăsar);

· să conţină substanţe nutritive pentru spermi;

adaosul de glucoză, fructoză sau alte hexoze la diluant

reprezintă substratul energetic pentru metabolismul anaerob al celulelor

spermatice; alături de alte ingrediente, acestea permit prelungirea

semnificativă a duratei de viaţă a spermilor. Fosfolipidele

din lapte, lecitina şi lipoproteinele din gălbenuşul de ou

reprezintă componentele nutritive şi spermioprotectoare.

Tot în gălbenuşul de ou se remarcă prezenţa

triptofanului, tirozinei şi fenilalaninei, care au rol important în

procesele de dezaminare oxidativă din spermă, iar colesterolul

şi carotenul stimulează activitatea succinică, malică

şi gliceroaldehid-3-fosfat-dehidrogenazică în spermi. Alţi

compuşi din gălbenuş acţionează ca protectori ai

enzimelor sulfhidrilice, servind în cadrul proceselor oxidative şi

ca factori antiaglutinanţi în spermă;

· să conţină substanţe crioprotectoare –

crioprotecţia este asigurată de glicerină, gălbenuşul

de ou, lapte sau dimetilsulfoxid, substanţe care împiedică

cristalizarea apei de constituţie şi pe această cale,

deteriorarea ireversibilă a membranei celulare a spermilor în timpul

congelării.

· să posede o acţiune bacteriostatică şi chiar

bactericidă – adaosul de antibiotice sau sulfamide în

concentraţii bacteriostatice împiedică multiplicarea

microorganismelor din spermă, proces care determină elaborarea unor

endo- şi exotoxine bacteriene, ambele extrem de toxice pentru celulele

spermatice.

Apa din componenţa diluantului trebuie să fie distilată sau

deionizată, deoarece ionii metalelor au un efect toxic asupra spermilor,

în caz contrar se utilizează substanţe chelatoare, care

complexează aceşti ioni.

Clasificarea diluanţilor pentru spermă

Clasificarea diluanţilor se face după următoarele criterii:

compoziţie, scopul şi specia la care se utilizează.

După scopul în care sunt folosiţi diluanţii pot fi

clasificaţi în felul următor:

· diluanţi pentru conservarea spermei la temperatura camerei;

· diluanţi pentru conservarea spermei prin refrigerare;

· diluanţi pentru conservarea spermei prin congelare.

În funcţie de compoziţie diluanţii se împart în

următoarele grupe:

1 – diluanţi salini (cristaloizi). Se bazează pe folosirea

substanţelor chimice (citraţi, fosfaţi, tartaţi,

sulfaţi etc.) la care se adaugă gălbenuş de ou pentru

protejarea spermilor de şocul termic şi glucide (glucoză,

fructoză, lactoză etc.). La ora actuală diluanţii salini

sunt cei mai utilizaţi pe plan mondial, încât ei prezintă

70% din numărul total, folosiţi la conservarea spermei.

Exemplificăm câţiva diluanţi salini:

Diluanţi cu gălbenuş de ou

Apă distilată 100 ml

Citrat de sodiu + 2H2O 2,9 grame

Gălbenuş de ou 20%

Se prepară soluţie salină din 29 grame citrat de sodiu şi 1

litru de apă bidistilată, apoi se sterilizează prin fierbere sau

autoclavare. În ziua diluării spermei se adaugă 20%

gălbenuş de ou proaspăt. La întregul diluant apoi se

adaugă antibiotice: 1000 UI penicilină şi 500-1000 gama

dehidrostreptomicină. Se pot folosi concentraţii diferite de citrat

de sodiu: 3,2-3,6% în loc de 2,9 gr%.

Gălbenuş de ou citratat şi glucoză

Citrat de sodiu (Na3C6H5O7) cristalizat cu 2 H2O 1,15 gr

Glucoză anhidră

3,00 gr

Apă distilată

100,0 ml

Gălbenuş de ou

20,0 ml

Gălbenuş de ou citratat şi fosfatat

Fosfat acid de potasiu (PO4H2K) 0,2 gr

Fosfat acid de sodiu (PO4HNa) cristalizat

cu 2 molecule de H2O

2,0 gr

Apă distilată ad.

100 ml

După răcire se adaugă gălbenuş de ou

20-25%

Gălbenuş de ou citratat cu glicerină

În diluantul cu gălbenuş de ou citratat se adaugă 2-10%

glicerină pură. După 3 zile de conservare, acest diluant

prezintă o fecundaţie mai bună decât a diluantului

gălbenuş de ou citratat neglicerinat.

Diluantul TRIS cu gălbenuş de ou glicerinat, fructoză şi

acid citric

Tris hidroximetil-aminometan

6,056 gr

Acid citric

3,0 gr

Fructoză

2,5 gr

Apă distilată

166,320 gr

După prepararea soluţiei se încălzeşte la 90°C, apoi

se răceşte şi se împarte în două

jumătăţi egale. Înainte de folosirea uneia din

părţi se adaugă 15,840 grame de apă bidistilată, 25

grame gălbenuş de ou proaspăt, 0,1 grame streptomicină

şi 100000 UI penicilină G. La cealaltă parte a diluantului se

adaugă 19,68 grame glicerină pro analisis, 25 grame

gălbenuş de ou proaspăt, 0,1 grame streptomicină şi

100000 UI penicilină G; pH trebuie să fie ajustat la 6,85.

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6


реферат скачать
НОВОСТИ реферат скачать
реферат скачать
ВХОД реферат скачать
Логин:
Пароль:
регистрация
забыли пароль?

реферат скачать    
реферат скачать
ТЕГИ реферат скачать

Рефераты бесплатно, курсовые, дипломы, научные работы, реферат бесплатно, сочинения, курсовые работы, реферат, доклады, рефераты, рефераты скачать, рефераты на тему и многое другое.


Copyright © 2012 г.
При использовании материалов - ссылка на сайт обязательна.