Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

Biotehnologie şi genetică animală

Anatomia şi

topografia aparatului genital femel

Aparatul genital al femelei îndeplineşte în organism trei funcţii:

Ø elaborează gameţi feminini;

Ø secretă o serie de hormoni sexuali;

Ø asigură copulaţia, fecundaţia, nidaţia şi

dezvoltarea produsului de concepţie.

Din punct de vedere topografic, organele genitale femele se împart în:

a) interne – genitalia internă (vaginul, uterul,

oviductele şi ovarele);

b) externe – genitalia externă (vulva, vestibulul

vaginal şi clitorisul).

Organele genitale externe.

Vulva (vulva) reprezintă orificiul extern al tractului

genital. Ea este constituită din două labii, care sunt reunite prin

două comisuri: inferioară (comissura labiorum inferior)

şi superioară (comissura labiorum superior). Unindu-se,

labiile formează fanta genitală. Fanta vulvară este

orientată vertical, iar la unele specii la comisura inferioară se

găseşte un smoc de păr (la vacă).

Ca bază anatomică, labiile (labia vulvae) au

muşchi striat cu fibre orientate circular, numit muşchiul constrictor

al vulvei (m. constrictor vulvae). La exterior fiecare labie

vulvară este acoperită cu piele fină bogată în glande

sebacee şi sudoripare. Pielea este prevăzută cu pieri rari. La

vacă, oaie, capră, scroafă şi căţea comisura

superioară a fantei genitale este rotunjită, iar cea ventrală

este ascuţită. La iapă comisura superioară este

ascuţită, iar cea inferioară largă, rotunjită,

adăpostind în ea o fosetă clitoridiană largă.

Clitorisul (clitoris, cunnus) este un organ erectil, analog al

penisului, rudiment al corpului cavernos, are două rădăcini, un

corp şi un gland. Rădăcinile se inseră pe arcada

ischiatică şi sunt acoperite de un muşchi ischiocavernos

rudimentar. Corpul clitorisului este orientat caudo-dorsal şi

proemină în comisura inferioară a vulvei. Clitorisul este

prevăzut la extremitatea inferioară cu glandul clitoridian. Glandul

clitorisului la iapă este bine dezvoltat şi este dotat cu un

«capişon» prepuţial bine evidenţiat.

Corpul cavernos al clitorisului (asemănător corpilor

cavernoşi de la mascul) este acoperit de o albuginee şi bogat

în terminaţii nervoase; în timpul actului sexual

sesizează excitaţiile neuro-sexuale, fiind capabil la erecţie

limitată.

Vestibulul vaginal (vestibulum vaginae) începe de la fanta

genitală şi se termină la meatul urinar, fiind un conduct comun

uro-genital. Vestibulul vaginal la animalele mari are lungimea de 8-14 cm,

conductul lui are o proiecţie orientată de jos în sus şi

înainte. La vaci, scroafe, oi şi capre meatul urinar este precedat

de un diverticul suburetral (diverticulum suburetrale). Această

particularitate anatomică trebuie luată în seamă la

introducerea pipetei în timpul însămânţării

artificiale a vacilor prin metoda tactil-recto-cervicală şi la

cateterizarea vezicii urinare. La iepe diverticulul lipseşte. Delimitarea

vestibulului de vagin se face printr-un pliu al mucoasei – himenul rudimentar,

situat la nivelul orificiului extern al uretrei. La femelele animalelor

agricole himenul (hymen) este redus la un pliu. Uneori, complet

dezvoltat, se întâlneşte la scrofiţe şi iepe.

Peretele vestibulului este lipsit de seroasă, conţine o

musculatură proprie striată, iar stratul vascula, bine dezvoltat la

căţea şi iapă, formează bulbii vestibulari

(bulbus vestibuli), formaţiuni de tip erectil, care în timpul

actului sexual se umflă şi se îngroaşă. Mucoasa

vestibulară este netedă şi roză; aderă la

musculoasă prin submucoasa în care se găsesc glandele

vestibulare mari (gl. vestibulare major). Printr-un orificiu aceste

glande (la vacă, oaie, iepuroaică) se deschid lateral meatului

urinar. Caudal şi lateral meatului urinar sunt dispuse pe două

rânduri orificiile glandelor vestibulare mici (iapă, scroafă,

căţea). Secretul acestor glande lubrifiază mucoasa

vestibulară în timpul stadiului de excitare a ciclului sexual.

Organele genitale interne.

Vaginul (vagina, colpos) este un organ musculo-membranos tubular

lung, se găseşte în cavitatea pelviană, fiind delimitat

anterior de cervix şi posterior de meatul urinar. Dorsal, faţă

de vagin este dispus rectul, iar ventral – vezica urinară. Vaginul

împreună cu vestibulul vaginal alcătuieşte conductul

copulator.

În structura peretelui vaginal sunt trei straturi: mucoasa,

musculoasa şi seroasa. Învelitoarea

externă, seroasa, este continuarea seroasei uterine şi

îmbracă vaginul numai parţial. În partea posterioară

vaginul este dotat cu o adventice conjunctivă care continuă cu

ţesutul conjunctiv retroperitoneal. Musculoasa este reprezentată

printr-un strat circular intern şi un strat longitudinal extern,

între ele găsindu-se stratul vascular.

La vacă vaginul este lung de 30-35cm, mucoasa formează o serie

de pliuri longitudinale, care fac posibilă dilatarea acestuia. De o parte

şi de alta a liniei mediane inferioare se găsesc două canale

Gartner (ductus Gartneri) care se deschid cu orificii, diametrul cărora

este de 1,5-2mm lângă meatul urinar.

La iapă vaginul este de formă cilindrică, turtit

dorso-ventral, cu lungimea de 20-25cm.

La vacă, iapă, oaie şi capră anterior vaginul se

lărgeşte formând bolta vaginală (fornix vaginae). La

scroafă bolta vaginală lipseşte şi vaginul fără

graniţe pronunţate trece în cervix.

Uterul (uterus, hystera, metra) este un organ tubular,

musculo-membranos, care este destinat adăpostirii şi asigurării

condiţiilor dezvoltării produsului de concepţie de la

nidaţie şi până la parturiţie. Ca topografie, uterul

este aşezat în cavitatea pelviană şi zona posterioară

a cavităţii abdominale (vacă, oaie, capră, iapă). La

unele specii (scroafă, iepuroaică) el se găseşte aproape

în totalitate în cavitatea abdominală. Uterul este suspendat

în cavitatea abdomino-pelviană prin cele două ligamente largi.

Anatomic uterul este format din două coarne, corp şi

cervix (colul uterin). La majoritatea animalelor agricole uterul este

bicorn. La iepure şi alte rozătoare uterul este dublu, cu două

canale cervicale, care se deschid aparte prin două orificii externe

în vagin.

Cervixul (cervix) este componenta caudală a uterului şi

reprezintă un organ cilindric cu pereţii groşi, care uneşte

cavitatea uterină cu cea vaginală. Canalul cervical comunică cu

vaginul prin ostiumul vaginal, iar cu uterul prin ostiumul uterin. Canalul

cervical (canalis cervicis) este închis, cu excepţia

stadiului de excitare a ciclului sexual şi parturiţiei. Cervixul

poate rămâne întredeschis şi în unele cazuri

patologice (endometrite puerperale, metrită purulentă cronică

sau în caz de avort). Anatomic cervixul este format din două

porţiuni: porţiunea prevaginală, mai lungă,

şi porţiunea vaginală, care la unele specii

pătrunde în bolta vaginală (fornix vaginae) şi

formează o proeminenţă.

Mucoasa cervicală formează numeroase pliuri longitudinale, care la

unele specii depăşesc ostiumul vaginal, se dispun radiar şi

circular formând «floarea involtă» (la scroafe lipseşte).

Mucoasa este căptuşită cu un epiteliu cilindric, ea

funcţionează ca o glandă care elimină mucus cervical ce

conţine mucină. Acest secret posedă calităţi

bactericide şi bacteriostatice. Având o sarcină electrică

negativă, mucusul cervical formează un câmp electric care

dirijează spermii spre oviduct. Cantitatea secretului cervical la vacile

negestante este neînsemnată, dar în timpul

gravidităţii ostiumul vaginal al cervixului este astupat cu un

dop de mucus al gestaţiei. Acest dop îndeplineşte rolul

de barieră şi se păstrează pe tot parcursul sarcinii

şi în următoarele câteva zile după parturiţie.

În timpul căldurilor mucusul este fluid, transparent şi este

eliminat într-o cantitate mare. Musculoasa cervicală este

formată din trei straturi: cel intern, circular, fiind mai gros, la

contractarea fibrelor musculare netede asigură închiderea

ermetică a canalului cervical. Stratul extern, din fibre musculare dispuse

longitudinal, este mai subţire. Între cele două straturi de

muşchi se găseşte un strat vascular, care este constituit

dintr-un ţesut conjunctiv moale. El este străbătut de numeroase

vase sangvine şi nervi.

Seroasa, care îmbracă cervixul, este continuarea seroasei

uterine care se extinde parţial şi pe vagin.

La vacă cervixul este foarte dezvoltat, de o consistenţă tare;

are o lungime de 8-12cm (la cele bătrâne 10-15cm), diametrul de

3-6cm. Extremitatea caudală a colului pătrunde cam cu 2-4cm în

bolta vaginală a cervixului. Mucoasa cervixului formează o

mulţime de pliuri proeminente longitudinale şi 3-5 (4) cute (pliuri)

transversale, bine evidenţiate ale căror vârfuri sunt orientate

caudal. Acest aspect se constată şi la nivelul «florii involte».

Existenţa acestui tip de cute în canalul cervical provoacă

dificultăţi la cateterizarea uterului.

La oi şi capre cervixul este mai mic şi atinge 5-7cm

în lungime. Floarea involtă este formată din două falduri

ale mucoasei cervicale, cel superior fiind mai mare, dându-i aspectul

unui bot de peşte.

La iapă cervixul este bine dezvoltat, are lungimea de 5-7cm şi

diametrul de 3-5cm. Cervixul la iapă este mai moale decât la

vacă; este plasat pe planşeul bazinului şi uşor se

palpează prin traversul rectului sub formă de corp cilindric, dur.

Canalul cervical este drept şi lipsit de cutele transversale, ceea ce

permite cateterizarea uterului cu uşurinţă chiar şi atunci

când animalul nu se află în stadiul de excitare a ciclului

sexual. Porţiunea vaginală a corpului pătrunde cu 2-3cm în

cavitatea boltei vaginale.

La scroafă colul uterin este lung de 12-20cm, îngust.

Peretele său formează la interior nişte papile (14-20) cu aspect

de pernuţe, dispuse în două-trei rânduri succesive care

se angrenează între ele, închizând foarte bine canalul

cervical. Trecerea în uter şi în vagin se face prin

ştergerea acestor papile, fără un orificiu propriu-zis. Colul nu

are proeminenţe în cavitatea vaginală şi nu formează

floarea involtă.

Corpul uterin (corpus uteri) comunică anterior cu baza

coarnelor, iar caudal continuat cu cervixul. Are aspect cilindric, turtit

dorso-ventral, la diferite specii de animale evidenţiat diferit. La

vacă, oaie, capră şi scroafă corpul uterin este slab

pronunţat, deoarece nu serveşte ca loc pentru dezvoltarea produsului

de concepţie, lungimea lui este de doar 2-3cm.

La iapă corpul uterin este uşor turtit dorso-ventral şi

este mult mai larg decât la alte specii (are lungimea de 15-20cm,

lăţimea de 7-12cm) şi serveşte ca loc pentru dezvoltarea

produsului de concepţie.

Coarnele uterine (cornua uteri) sunt nişte formaţiuni

tubulare de formă cilindrică sau conică, continuă anterior

(scroafă, căţea, iepuroaică). Fiecare corn uterin are o

curbură mică, pe care se inseră ligamentul larg şi o

margine posterioară, mai largă, comunică cu corpul uterin.

Traiectul coarnelor variază de la specie la specie, fiind rectiliniu

(căţea pisică), curbat cu convexitatea dorsală (vacă)

sau ventrală (iapă) şi flexuos (scroafă).

La toate animalele lungimea şi lăţimea coarnelor uterine

variază în funcţie de vârstă, rasă,

nutriţie, întreţinere şi starea fiziologică.

La vacă coarnele uterine cu lungimea de 20-25cm sunt alipite la

bază, între ele găsindu-se un ligament (sept) intercornual de

8-10cm. După acest principiu unii cercetători consideră uterul

rumegătoarelor de tip bicorn subseptat. Zona de unire a bazei coarnelor

uterine este marcată la exterior printr-un şanţ (brazdă,

jgheab) longitudinal pe faţa dorsală. Această brazdă

intercornuală se palpează cu mâna prin traversul rectului

şi are însemnătate la diagnosticarea gestaţiei şi

sterilităţii. Locul divergenţei coarnelor uterine se

numeşte bifurcaţie. De aici coarnele devin divergente,

curbându-se înainte, în jos şi lateral (formă de

coarne de berbec). Astfel curbura superioară (curvatura major) e mare, iar

curbura inferioară (curvatura minor) – mică. De curburile mici se

prind ligamentele largi. Aproximativ 5cm din vârful coarnelor nu sunt

suspendate de ligamentele largi, ceea ce antrenează uneori torsiunea

uterină la femelele gestante.

La iapă coarnele uterine sunt relativ scurte (5-25cm) cu

vârful în sus, curbura superioară este mică, iar cea

inferioară – mare. Coarnele au formă de tălpi de sante.

La scroafă coarnele uterine sunt lungi (până la 1-2m),

flexuase, intestiniforme, aproape în întregime se află

în cavitatea abdominală. Coarnele uterine se deosebesc de intestine

prin faptul că au un perete mai gros şi o consistenţă

elastică.

La căţea şi pisică coarnele uterine sunt

rectilinii, subţiri, cu un calibru aproape uniform pe toată

întinderea lor. Privite în ansamblu, au aspectul literei “V”

şi sunt unite la baza lor printr-un mezou scurt.

Corpul şi coarnele uterine cuprind mucoasa (endometrul), musculoasa

(miometrul) şi seroasa (foiţa viscerală a peritoneului).

Endometrul este format dintr-un epiteliu de acoperire şi un

corion bogat în celule glandulare. Mucoasa uterină este

subţire, cu aspect catifelat, punctată de numeroase orificii

glandulare. Epiteliul de acoperire al endometrului este cilindric şi este

constituit din celule ciliate şi secretorii. Mucoasa uterină la

vacă este dotată cu circa 100mii de glande uterine, majoritatea fiind

concentrate la coarnele uterului. Epiteliul mucoasei şi glandele uterine,

spre deosebire de epiteliul vaginului, cervixului şi oviductelor, nu

secretă copuşi ce conţin mucină.

La rumegătoare mucoasa uterină prezintă nişte

formaţiuni speciale – carunculi (carunculae uteri).

În corpul uterin carunculii sunt dispuşi neuniform, iar în

coarne – în 4 rânduri longitudinale. La vacile

negestante carunculii ating lungimea de 4-14mm, lăţimea de 3-9

şi înălţimea de 1,2-4mm. Numărul lor variază: la

vaci 86-126, uneori 39-200, iar la oi 88-110. La vaci

carunculii sunt bombaţi, iar la oi şi capre sunt

în formă de cupă. Fiecare caruncul are nişte

adâncituri – cripte, în care se ancorează

vilozităţile învelitorii vasculare a fătului. Odată

cu instalarea şi avansarea gestaţiei carunculii se măresc

considerabil în volum şi pot fi palpaţi prin traversul

rectului, fapt ce are o însemnătate practică în

diagnosticarea gestaţiei.

Mucoasa uterină la celelalte specii nu prezintă carunculi.

Miometrul este format din două straturi musculare: stratul

intern, mai gros, format din fibre musculare netede circulare şi stratul

extern, mult mai subţire, format din muşchi longitudinali.

Între straturile circular şi longitudinal se găseşte un

strat conjunctiv, format dintr-un important plex vascular, filete nervoase

şi fibre elastice.

Seroasa (perimetrium) este o tunică fibroasă ce

acoperă uterul şi se consideră a fi extinderea ligamentelor

largi.

Oviductul (salpinx) este un organ par, tubular, flexuos şi

musculo-membranos, care se întinde din vecinătatea ovarului

până la vârful cornului uterin. Se găseşte

între cele două foiţe ale mezosalpinxului. Lungimea lor la

iapă, vacă şi scroafă constituie

20-30cm, la oi şi capre – 10-15cm, la căţea

– 6-10cm, la iepuroaică – 10cm. Morfologic, fiecare oviduct este

alcătuit din patru segmente:

– pavilionul (infundibulus), în

formă de pâlnie ce se deschide în jurul zonei germinative a

ovarului printr-un orificiu abdominal (ostium abdominale). Marginea

zimţată a pavilionului a primit denumirea de fimbrie (fimbriae

tubae), care parţial concreşte cu ovarul;

– ampula, sau porţiunea dilatată,

porţiune puternic flexată la iepe şi vaci cu

diametrul de 4-8mm, ampulele sunt bine evidenţiate la scroafe;

– istmul sau porţiunea îngustă;

– porţiunea terminală, care se deschide

în cavitatea uterină prin orificiul uterin.

Peretele salpigian este format din trei straturi: mucoasa, musculoasa şi

seroasa. Mucoasa, în deosebi în segmentul ampular şi pavilion,

formează numeroase falduri longitudinale căptuşite cu un

epiteliu cilindric, ciliat, cilii cărora îndreaptă curentul de

lichid spre uter (cilii lipsesc la căţea). Mucoasa

oviductelor şi a uterului la vacă, scroafă

şi iepuroaică prin celulele secretoare, elimină

hialuronidază, enzimă ce participă la procesul fecundaţiei.

Musculoasa variază, ca dezvoltare, cu segmentul salpigian. În zona

infundibulului este redusă la un strat subţire fiind din ce în

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12