Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

Sprmii masculului, ajunşi în conductul genital al femelei,

îşi păstrează capacitatea fecundativă timp de 7 zile.

Prin urmare, momentul optim pentru montarea femelei este ziua a 2-4-a după

debutul căldurilor. Deoarece termenii de producere a ovulaţiei

prezintă variabilităţi individuale, căţelele se

montează de două ori, la un interval de 48 ore.

Stadiul de inhibiţie al ciclului sexual (faza luteinică) este faza

ciclului sexual care corespunde perioadei de organizare a corpului galben, cu

o durată de 60-105 zile.

Organizarea corpului galben se soldează cu sinteza secretoare a

progesteronului care provoacă hiperplazia glandelor endometriale şi

secreţia embriotrofului.

Secreţia de vârf a progesteronului se remarcă în ziua a

20-30-a a fazei luteinice, indiferent dacă s-a produs sau nu

fecundaţia, şi scade treptat către ziua a 70-80-a (în

cazul gestaţiei secreţia progesteronului scade în zilele a

60-68-a adică către momentul fătării).

Datorită secreţiei de progesteron de durată a corpilor luteali,

femelele nefecundate sau private de prezenţa masculilor pot prezenta o

pseudo-gestaţie sau endometrite cronice (piometrul), favorizate de

acţiunile repetate a progesteronului asupra uterului, unde acesta

determină evoluţia proceselor hiperplastice şi modificările

chistice în endometru, făcându-l sensibil la infecţie.

Stadiul de echilibru al ciclului sexual durează 90-150 zile.

Ciclul sexual la pisică

La pisică apariţia pubertăţii este condiţionată de

greutatea corporală şi de sezonul de naştere, apărând

toamna la femelele născute primăvara; creşterea duratei zilei

reprezintă un stimul determinant al ciclului de călduri la femelele

pubere.

Pisica face parte din categoria femelelor diciclice, cu ovulaţia

provocată. Ciclul sexual la pisică se deosebeşte de cel de la

iepuroaică prin faptul că ea acceptă masculul numai în

timpul căldurilor.

Pisicile în călduri devin mai prietenoase şi emit nişte

ţipete caracteristice care atrag masculii. Libidoul se manifestă prin

lăsarea jumătăţii anterioare şi ridicarea trenului

posterior, prin frecarea trenului posterior de podea, urinări dese şi

apetit capricios. Uneori comportamentul sexual la pisică se

exteriorizează destul de pregnant, încât îl face pe

stăpân s-o suspecte de rabie: femela simulează o colică

gastrointenstinală; alteori, manifestă durerile fătării.

La intromisiune pisica emite un ţipăt, iar la îndepărtarea

cotoiului ea schiţează un atac, apoi se rostogoleşte şi

îşi linge vulva. La pisică, ovulaţia este provocată,

fiind necesare, de regulă mai multe monte.

După fătare, căldurile reapar la 1-2 luni. Dacă nu a avut

loc fecundaţia, corpul galben persistă 2 luni, după care

regresează; în acelaşi timp, în ovar se maturează

noi foliculi şi căldurile reapar. Un ciclu sexual este separat de cel

anterior printr-un interval de 5-6 luni.

Ciclul sexual la iepuroaică

La iepuroaică funcţia aparatului genital se manifestă pe tot

parcursul anului cu o perioadă de repaos către sfârşitul

verii. Iepuroaica nu are un ciclu sexual asemănător cu cel al

animalelor cu ovulaţie spontană. În ovare se găsesc

întotdeauna foliculi pe cale de maturare. Ovulaţia la această

specie este provocată de actul montei şi se produce la 10-11 ore

după coit.

Ciclul sexual la iepuroaică este blocat în faza foliculinică;

cea de a doua fază – luteinică – survine numai după

ovulaţia provocată de actul sexual.

În cazul când iepuroaica nu a fost montată, foliculii maturi

persistă câtva timp, apoi suferă procesul de regresiune, pe

ovar maturându-se alţi foliculi. Din această cauză,

iapuroaica se găseşte în călduril timp de mai multe

săptămâni, gata să fie montată de iepuroi.

Dorinţa de împerechere nu se manifestă întotdeauna

intens. Ea poate fi descoperită prin modificările organice care se

produc în tractusul genital. Se observă, astfel, congestia şi

acumularea lichidului sero-mucos în vagin, precum şi mărirea

mamelelor. Vulva are o culoare roşie vie. Frotiul vaginal conţine

celule mari anucleate, care constituie un semn mai sigur al căldurilor

decât manifestarea libidoului.

Chiar din primele zile după fătare, pe ovare la iepuroaică se

observă foliculi maturi, de aceea montarea lor se soldează cu

parvenirea unei noi gestaţii.

Reglarea neuro-endocrină a ciclului sexual la femele

Cunoaşterea mecanismelor de reglare a ciclului sexual la animale este

necesară atât pentru elucidarea multor stări patologice,

cât şi pentru alegerea corectă a metodelor şi remediilor

de dirijare a proceselor sexuale.

Apariţia primului ciclu sexual marchează stadiul în care

atât sistemul neuro-endocrin, cât şi aparatul genital au ajuns

la un anumit grad de maturizare şi receptivitate, care permit

interacţiuni corelative capabile să ducă la elaborarea ovulelor

mature, la comportamentul caracteristic al femelelor în călduri, la

pregătirea endometrului pentru nidaţie.

La coordonarea ciclului sexual participă în egală

măsură sistemul nervos şi cel endocrin, principala punte de

legătură dintre neuro- şi endocrinofiziologie fiind

neurosecreţia.

Calitatea înaltă a funcţiei de reproducţie depinde de

condiţiile mediului extern, care stimulează mecanismele interne de

reglare. Insolaţia, alimentaţia şi contactul cu masculul sunt

factorii externi principali care condiţionează manifestarea

funcţiei sexuale.

Dacă individul a ajuns la maturitate sexuală, excitanţii pozitivi

ai mediului extern conduc la apariţia reflexelor opto-, olfacto- şi

fono-sexuale, iar alimentaţia raţională asigură un

metabolism corespunzător cu acţiune favorabilă asupra

întregului sistem neuro-endocrin. Sistemul nervos, în acest sens,

joacă rolul cel mai important, realizând în colaborare cu

hipotalamusul şi hipofiza o armonie neuro-hormonală, în cadrul

căreia se desfăşoară activitatea sexuală.

Un rol important pentru reproducţie îl are modificarea tonusului

sistemului nervos simpatic şi parasimpatic. Astfel, la o femelă

negestantă, în condiţiile unor factori de mediu favorabili de

la ovulaţie şi până la concepţie,

preponderenţă are tonusul nervos parasimpatic. În cazul unor

condiţii de furajare, întreţinere şi microclimă

necorespunzătoare domină sistemul simpatic, atrăgând

după sine dereglarea şi întreruperea ciclului sexual. Sistemul

nervos vegetativ acţionează prin intermediul plexului spermatic

intern şi ganglionilor intramurali.

Un rol important în activitatea de reproducţie o au, după cum

s-a arătat, factorii de mediu ca lumina şi temperatura.

Primăvara şi vara domină, în cea mai mare parte, undele

lungi (infraroşii). Excitanţii care pornesc de la retină şi

traversează traseul optico-hipotalamo-hipofizar fac ca hipofiza şi

tiroida să răspundă diferit la calitatea radiaţiilor

solare. Sub influenţa radiaţiilor de primăvară şi a

creşterii temperaturii, activitatea tiroidei scade la nivel normal. Iarna

şi toamna, sub acţiunea razelor infraroşii, tiroida

acţionează mai intens şi secretă cantităţi mai

mari de tiroxină. Ciclul sexual la femele este dereglat în timpul

zilelor prea călduroase; ca atare scade concepţia,

întrucât scade activitatea tiroidei şi a metabolismului.

Mecanismul neuro-endocrin de reglare a ciclului sexual este următorul:

Diferiţii stimuli senzoriali externi (intensitatea luminii şi durata

zilei, temperatura mediului ambiant, semnalele acustice şi olfactive emise

de masculi, aspectele cantitative şi calitative ale nutriţiei şi

altele) acţionează asupra sistemului nervos central, prin intermediul

analizatorilor, provocând impulsuri la nivelul centrilor hipotalamici.

Celulele neurosecretoare din aceşti centri transmit pe calea sistemului

port-hipotalamo-hipofizar declanşatori de secreţie, RH (Releasing

Hormons) sau RF (Releasing Factors) pentru hipofiză; aceşti hormoni

induc elaborarea şi eliberarea hormonilor gonadotropi antero-hipofizari, a

prolactinei şi a altor hormoni tropi hipofizari.

În sfera reproducerii acţionează nemijlocit următorii

hormoni hipotalamici:

1. Gn-RH – hormonul de eliberare a gonadotropinelor;

2. P-RH şi P-IH – hormonul de eliberare şi respectiv de

inhibare a prolactinei;

3. Ocitocina (este secretată de nucleii supraoptici şi

paraventriculari din hipotalamus, însă are ca loc de depozitare

hipofiza posterioară).

Hormonul de eliberare a gonadotropinelor (Gn-RH) este un decapeptid care, prin

intermediul sistemului port-hipotalamo-hipofizar, ajunge în

adenohipofiză unde induce secreţia celor două gonadotropine (FSH

şi LH) glico-proteice în celulele beta- şi gama-bazofile.

Tiroxina, produsă ca urmare a creşterii activităţii

tiroidei, îşi execută influenţa în două

direcţii: pe de o parte, stimulează granularea bazofilă a

celulelor cromofobe, sporind secreţia de FSH, iar pe de altă parte,

sensibilizează foliculii cei mai dezvoltaţi ai ovarului

faţă de FSH.

Hormonul de stimulare foliculară (FSH) se varsă în circuitul

sanguin şi ajunge la glanda receptivă, care este ovarul. Sub

influenţa hormonului are loc creşterea, dezvoltarea şi maturarea

unui sau mai multor foliculi ovarieni şi activizează din ce în

ce mai mult teaca internă a foliculilor, fapt care duce la creşterea

cantităţii de estrogeni (foliculină). În acest fel se

ajunge la stadiul foliculinic.

Foliculina are efect atât local, asupra segmentelor aparatului genital,

cât şi general, mai ales asupra sistemului nervos central. Astfel,

ajunşi în sânge, estrogenii îşi realizează

acţiunea în trei direcţii:

Þ la nivelul aparatului genital, datorită

proprietăţilor lor de a produce hiperemie hiperplazică şi

hipersecretic, estrogenii determină o congestie a tractusului genital,

hiperplazia mucoasei uterine, a glandelor şi a epiteliului vaginal.

Intensifică secreţia glandelor uterine pentru realizarea

copulaţiei, transportului şi capacităţii spermiilor;

Þ prin efectul lor asupra sistemului nervos central, estrogenii

provoacă instalarea dominantei sexuale şi apariţia

comportamentului sexual, exteriorizat prin dorinţa de împreunare cu

masculul;

Þ datorită acumulării unor cantităţi mari de

estrogeni, intervine mecanismul de corelaţie inversă. Hipofiza este

informată de starea actuală a gonadelor prin mesaje de reacţie,

reprezentate de estrogenii secretaţi şi eliberaţi în

circuitul sanguin.

Creşterea exagerată a titrului de estrogeni reduce secreţia de

FSH în hipofiză şi sporeşte treptat secreţia de LH.

Acţiunea conjugată a hormonului foliculostimulator şi a celui

luteinizant definitivează maturarea foliculului ovarian, iar

cantităţile mărite de LH pregătesc ovulaţia, formarea

ţesutului luteinic şi organizarea corpului galben;

împreună cu prolactina (LTH) sunt responsabili de secreţia de

progesteron.

În acest fel, se trece la stadiul luteinic, de inhibiţie, în

care activitatea centrilor subcorticali este diminuată. Astfel, nivelul

ridicat al progesteronemiei atenuează modificările realizate de

estrogeni în fazele precedente ale ciclului sexual, iar prin inhibarea

sintezei de FSH sunt prevenite noi maturări foliculare şi

ovulaţii. Progesteronul pregăteşte endometrul în scopul

nidaţiei şi împiedică contracţiile uterine.

După cum cantităţile mari de estrogeni activizează

secreţia de LH, în acelaşi fel cantităţile mari de

progesteron stimulează elaborarea şi secreţia de FSH. Dar,

până la recapacitarea întregului sistem intervine o fază

de repaos, care corespunde stadiului de echilibru al ciclului sexual.

După această fază de refacere a potenţialului de

sinteză, ciclul este reluat, sub influenţa factorilor de mediu

şi a celor interni. De reţinut este faptul că mecanismul de

reglare a ciclului sexual este mult mai complex şi în afară de

circuitul de la organul de comandă la organul comandat prin intermeidul

mesajului de reacţie, mai apar multe influenţe din partea celorlalte

glande. Dintre acestea, de o mare importanţă se dovedeşte a fi

activitatea tiroidei în coordonarea funcţiei gonadotrope a

adenohipofizei. Se întâmplă, însă, de multe ori ca

circuitul să fie blocat în stadiul foliculinic, luteinic sau

în stadiul de echilibru al ciclului sexual.

Astfel, este cunoscut faptul că zona corticală a suprarenalei

secretă corticosteroizi care participă la mecanismele de adaptare a

animalelor la noile condiţii ale mediului extern. Ca urmare a unor

stresuri prelungite corticosuprarenala produce cantităţi mari de ACTH

şi mai mulţi corticosteroizi; brusc creşte activitatea

sistemului nervos simpatic şi se inhibă procesele colinergice

în sistemul nervos parasimpatic. Stresul puternic şi ca urmare ACTH

au un efect de frânare în toate fazele de reproducţie: se

produce dereglarea ciclicităţii sexuale şi blocarea

ovulaţiei prin sistarea eliberării gonadotropinelor.

Cantităţile excesive de corticosteroizi conduc la transformarea

progesteronului în testosteron, ceea ce determină scăderea

funcţiei ovarelor şi apare sterilitatea. Valori mari de

corticosteroizi plasmatici favorizează evoluţia chiştilor

ovarieni.

Uterul femelelor negestante, în condiţii fiziologice normale,

elaborează substanţe luteolitice – prostaglandine, PG, care

provoacă regresia corpului galben. În cazul afecţiunilor

uterine (endometrite) elaborarea PH-lor se reduce, corpul galben nu

involuează şi, astfel, survine anafrodizia şi sterilitatea

femelelor.

Anatomia şi topografia aparatului genital mascul

Morfologia

şi topografia aparatului genital mascul

Aparatul genital mascul îndeplineşte rolul de a genera gameţi

masculini (sparmatozoizi) şi a elabora hormoni androgeni, iar prin organul

copulator – de a depune materialul seminal în căile genitale femele.

El este alcătuit din:

Ø gonada masculă (testiculul);

Ø conductele (căile) spermatice, compuse din

epididim, cananul deferent, canalul ejaculator şi uretră;

Ø glandele anexe ale aparatului genital: veziculele

seminale, prostata, glandele bulbo-uretrale;

Ø organul copulator – penisul.

Testiculul şi bursele testiculare

Testiculele (testis, orchis, digymis) sunt organe pereche, evaginate din

cavitatea abdominală şi sunt suspendate de cordonul testicular,

situându-se în bursele testiculare. Coborârea testiculului

prin traiectul inghinal în scrot se face în termeni diferiţi:

Ø la 10-11 luni de gestaţie la fătul cabalin;

Ø la 3,5-4 luni la fătul taurin;

Ø la 2-2,5 luni la ovine;

Ø la 3 luni la porcine;

Ø la 7-21 zile după fătare la câine.

Bursele testiculare sunt dispuse, la mamiferele domestice, în regiunea

inghinală (la taur, berbec, ţap, armăsar) sau subanală (la

vier, câine, iepure) şi rezultă din suprapunerea a cinci

învelitori: scrotul, dartosul, celuloasa, cremasterul şi

fibro-seroasa. Aceste formaţiuni pot fi sistematizate, ţinând

seama de originea şi raporturile dintre ele, în trei tunici

distincte: externă, mijlocie şi internă.

Tunica externă este formată din două

învelişuri strâns unite ce provin din pielea şi

ţesutul hipodermic din această zonă, scrotul şi dartosul.

Scrotul este constituit din piele fină mai mult sau mai

puţin pigmentată şi acoperită cu păr, în

funcţie de specie sau rasă. Scrotumul este bogat în glande

sebacee şi sudoripare şi constituie o singură pungă pentru

ambele testicule. Pe linia mediană se remarcă un rafeu, care

corespunde aderenţei septumului interdartoic şi care

împarte punga scrotală în două jumătăţi

ovoide.

Prin faţa sa internă scrotul este în contact cu dartosul.

Dartosul continuă tunica abdominală în regiunea

testiculară, emite septumul dartoic, care separă cavitatea

dartoică în două părţi; la suprafaţa

scrotală septumul dartoic corespunde rafeului median. Din punct de vedere

structural, dartosul este constituit din ţesut conjunctiv în care se

găsesc numeroase fibre musculare netede şi fibre elastice, a

căror contracţie determină reducerea în volum a burselor

scrotale, contribuind astfel la reglarea termică atât de

necesară spermiogenezei.

Tunica medie (fascia lamelată Cowper) este formată din

ţesut conjunctiv orientat şi prezintă continuarea la acest nivel

a fasciei muşchiului oblic extern şi fasciei profunde,

continuându-se posterior cu fascia perineală profundă. Este un

ţesut de legătură între tunica dartoică şi teaca

vaginală. Pe suprafaţa sa internă se găseşte

muşchiul cremaster care se descinde din muşchiul oblic intern al

abdomenului şi este format din fibre striate. Este un muşchi

puternic, constituind o învelitoare incompletă pe faţa

postero-laterală a tunicii vaginale. Contractarea acestui muşchi

determină ridicarea bruscă a testiculului şi tecii vaginale

în traiectul inghinal.

Tunica internă este constituită din teaca

vaginală comună sau fibro seroasă.

Derivă din fascia transversă şi peritoneul parietal şi are

o structură dublă: fibroasa sau teaca spermatică internă,

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12