Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

varză, porumb, cartofi etc.

Prin consumarea acestor plante, fitoestrogenii ajung în organismul animal,

unde în funcţie de cantitatea lor şi de frecvenţa

consumului, pot avea efecte favorabile sau din potrivă pot duce la

tulburări ale reproducerii.

Animalele păscute timp îndelungat pe trifoi prezintă diferite

tulburări funcţionale ale aparatului genital (chişti ovarieni,

hiperplazie glandulo-chistică şi chiar avorturi) şi

tulburări ale lactaţiei.

Hormonii gestageni (progestageni sau progestinele)

Hormonii progestageni se pot clasifica în hormoni naturali (pregnenolon,

progesteron, 20-α-hidroxiprogesteron) şi hormoni sintetici

(Fluorogesto, Medroxiprogesteron, Melengestrolacetat etc.).

Cel mai reprezentativ gestagen natural este progesteronul. Secreţia

progesteronului o realizează, în principal, corpul galben;

cantităţi mai mici de progestine sunt secretate de celulele

granuloasei foliculare, testicul, corticosuprarenală şi placentă

în ultimele două treimi ale gestaţiei.

Biosinteza progesteronului decurge din colesterol. După fenomenul de

ovulaţie are loc formarea ţesutului luteinic şi organizarea

corpului galben, care împreună cu LTH răspund de secreţia

de progesteron.

Efectele fiziologice ale hormonilor gestageni constau în acţiunea lor

specifică asupra SNC, tractului genital femel şi a glandei mamare.

Prin efectul său asupra sistemului nervos central, progesteronul

inhibă manifestările psihice caracteristice căldurilor,

provocate de către estrogeni; în acest fel, se trece la stadiul

luteinic de inhibiţie, în care activitatea centrilor subcorticali

este diminuată. Progesteronul pregăteşte mucoasa uterină

pentru recepţia şi nidaţia produsului concepţional prin

trecerea activităţii uterine din faza proliferativă în cea

secretorie. Progesteronul intensifică secreţia oviductului şi

uterului, scade cantitatea mucusului cervico-vaginal căruia îi

creşte vâscozitatea şi astfel îi dispare proprietatea de

a fi penetrat de spermi. Endometrul produce secreţia de embriotrof.

Progesteronul inhibă contracţiile uterului şi face să

scadă influenţa ocitocinei asupra miometrului; de asemenea, el

inhibă secreţia de FSH antihipofizar, fapt care inhibă maturarea

unor noi foliculi ovarieni, iar prin urmare şi manifestarea

căldurilor. Prin sistarea contracţiilor uterine se asigură

dezvoltarea normală a produsului concepţional.

Progesteronul are rolul principal în desfăşurarea normală a

gestaţiei, asigurând schimburile nutriţionale şi gazoase

între mamă şi făt. Enucleerea corpului galben gestativ are

ca urmare întreruperea gestaţiei.

Progesteronul secretat de corpul galben persistent constituie o frână

în desfăşurarea normală a mecanismului ciclului sexual.

În sinergism cu estrogenii şi cu LTH-ul (prolactina),

progesteronul influenţează dezvoltarea glandei mamare, a sistemului

canaliculo-alveolar, precum şi lactogeneza; concentraţiile mari de

gestageni produc un efect secretor şi apariţia de colostru.

O progesteronemie ridicată inhibă axa

hipotalamo-hipofizo-ovariană, după care urmează o ameliorare a

ritmului în secreţia ciclică a FSH-LH-ului şi ameliorarea

consecutivă a ovulaţiei. Pe acest principiu se bazează inducerea

şi sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei, şi

tratamentul unor disfuncţii ovariene (chişti ovarieni, corpi galbeni

cu insuficienţă secretorie etc.). Terapia cu progesteron se face, de

asemenea, în prevenirea mortalităţii embrionare, avort

habitual, iminenţă de avort.

Produsele farmaceutice care conţin progesteron sunt Progesteronul

, Prolutanul, Gestafortinul.

Gestagenii sintetici sunt compuşi de sinteză derivaţi din

progesteron; efectele gestagenilor sunt de zeci de ori mai puternice

decât ale progesteronului natural; se administrează în doze

mult mai mici şi se pot aplica pe cale orală, parenterală, sub

formă de implante şi intravaginal.

Gestagenii sintetici sunt folosiţi mai ales pentru inducerea şi

sincronizarea căldurilor şi ovulaţiei la femele, dar şi

în tratamentul unor tulburări de reproducţie.

Au fost preparate mai multe produse farmaceutice sintetice cu acţiune

progestagenă, cum sunt: Clormadinonacetat (CAP),

Methallibur etc.

Relaxina

Relaxina este un hormon de natură proteică elaborat de ovar (foliculi,

ţesut luteal), de placentă şi de uter. Efectul relaxinei depinde

de prezenţa steroizilor sexuali, care precedă eliberarea acesteia.

Relaxina intensifică hidratarea ţesuturilor moi ale bazinului,

având loc o relaşare a ligamentelor bazinului şi o infiltrare a

articulaţiilor înainte de fătare şi timpul

parturiţiei. De asemenea, relaxina provoacă, în sinergism cu

estrogenii, dilatarea cervixului.

Prostaglandinele

Prostaglandinele sunt substanţe biologic active, derivate ale acidului

prostanoic cu catene lungi nesaturate; ele fac parte din grupul

secreţiilor care acţionează, în cantităţi foarte

mici, la locul de producere, unde există de altfel şi substanţe

antagonice care le limitează acţiunea. Prostaglandinele sunt

considerate drept hormoni tisulari, cu rol de mesageri chimici, dar care

în stările normale nu părăsesc locul de producere.

Pentru prima dată (1930), prostaglandinele au fost puse în

evidenţă în lichidul seminal. Denumirea de prostaglandine (PG)

a fost dată de Von Euler, indicând totodată şi natura lor

chimică generală. În 1957 se reuşeşte cristalizarea

şi purificarea lor. Ulterior se realizează sinteza chimică

completă, iar apoi sinteza analogului biologic (1966).

Pe baza structurii chimice prostaglandinele se împart în 4 grupe:

PGA, PGB, PGE şi PGF.

Distribuţia prostaglandinelor în ţesuturi variază de la o

specie la alta. Astfel, ele au fost găsite în veziculele seminale,

creier, măduva spinării, tiroidă, medulosuprarenală,

rinichi, pulmoni, cordon ombilical şi lichidul amniotic. Prostata este

însă foarte săracă în prostaglandine.

La nivelul aparatului genital prostaglandinele se găsesc în

cantităţi însemnate şi într-o concentraţie mai

mare decât în alte ţesuturi. Ele acţionează în

strânsă interrelaţie cu hormonii sexuali. De asemenea,

bogăţia aparatului genital în fibre musculare netede permite

să se presupună că prostaglandinele intervin şi în

stimularea musculaturii netede, în aşa fel încât

mobilitatea şi contractibilitatea organelor genitale este dependentă

de sistemul prostaglandinic. Prostaglandinele cu o importanţă

clinică aparţin grupărilor E2 alfa. În organism

PG E2 alfa se formează la nivelul reticulului endoplasmatic din

celulele endometriale, a veziculelor seminale şi pulmonare, etc.

Prostaglandinele au fost puse în evidenţă la vacă şi

oaie şi la nivelul ovarelor, unde intervin în procesele de

metabolism steroidic şi influenţează în mod direct

steroidogeneza. Dar în timp ce unele prostaglandine stimulează

steroidogeneza, altele au o acţiune inhibitoare asupra acesteia.

Introducerea pe scară largă a prostaglandinelor în practica

medicinii veterinare se bazează în primul rând pe eficacitatea

luteolitică a PG E2 alfa şi a analogilor ei. PG E2

alfa este un luteolitic pentru majoritatea speciilor (iapă, vacă,

oaie, scroafă, iepure) cu excepţia primatelor. Prostaglandina ajunge

din vena uterină în artera ovariană, cât priveşte

mecanismul luteolizei se pare că prostaglandina anihilează efectul

trofic al LH-ului asupra ţesutului luteinic. În

consecinţă, corpul galben se găseşte pe de o parte, sub

influenţa efectului trofic al LH-ului şi prolactinei (LTH), iar pe de

altă parte a factorului litic (prostaglandina). Spre sfârşitul

ciclului sexual (ex. la oaie din ziua a 13-14-a) la nivelul ţesutului

luteal apar granule lipoidice, scade activitatea enzimatică, se

micşorează volumul celulelor, apare picnoza nucleilor.

Prostaglandina E2 alfa are nu numai un efect luteolitic ci şi un

puternic efect acitocic. Prostaglandina E2 alfa intervine şi

în dehiscenţa foliculară.

Conţinutul ridicat în prostaglandine al spermei pune problema

existenţei unui raport dintre concentraţia spermei în

prostaglandine şi fertilitatea masculului. De asemenea corelaţii

între prezenţa spermiilor anormali şi concentraţia

scăzută a spermei în prostaglandine.

Prezenţa prostaglandinelor în spermă este corelată cu

intervenţia lor în procesul de migrare a ovulelor în tractul

genital. Prostaglandinele E1 alfa şi E2 alfa

contractă toate segmentele oviductului, în timp ce prostaglandina E

3 le relaxează.

Efectul luteolitic şi acitocic constituie baza

farmacodinamică a utilizării prostaglandinei E2 alfa

în reproducţia normală şi patologică.

Indicaţiile terapeutice cu prostaglandine E2 alfa şi

analogii acesteia (Dinaprost, Cloprostenol, Eluoprostenol

Enzaprost, Oestrophan etc.) în reproducţie presupun

existenţa unui corp galben (CL) bine organizat, funcţional

. Astfel, la vacă, utilizarea prostaglandinelor se face în

condiţiile existenţei unui CL ciclic la cel puţin 5 zile şi

maximul 16 zile; a unui CL de gestaţie până la luna a 5-a sau a

unui CL persistent.

La femele, prostaglandinoterapia se face în următoarele cazuri:

Þ pentru inducerea şi sincronizarea căldurilor;

Þ în căldurile liniştite (silanţioase) indiferent

de stadiul ciclului sexual. În cazul în care la data aplicării

prostaglandina E2 alfa există un CL funcţional

, la 24 ore după tratament se constată o scădere a nivelului

progesteronului, iar după 1-2 zile apar căldurile. Dacă

după 10-11 zile nu apare stadiul de excitaţie sexuală, se

administrează o altă doză de prostaglandine, iar femela va fi

însămânţată după 72-96 ore de la tratament,

indiferent dacă manifestă sau nu călduri;

Þ în cazul corpului galben persistent;

Þ pentru tratamentul chiştilor ovarieni luteolitici şi al

chiştilor corpului galben;

Þ pentru tratamentul endometritelor cu CL şi a piometrului cu

corpi galbeni persistenţi;

Þ pentru provocarea avortului, care reuşeşte în prima

jumătate de gestaţie. Avortul se produce în 3-6 zile după

administrarea prostaglandinei, în cazul fătului mumifiat sau macerat

fiind necesar să asociem un tratament cu estrogeni;

Þ inducerea parturiţiei.

Ovogeneza

Procesul complex de formare şi maturare a ovulelor în ovare

poartă denumirea de ovogeneză. Pentru a deveni aptă pentru

fecundaţie, celula sexuală femelă parcurge din stadiul de

ovogonie până la stadiul de gamet matur trei perioade succesive: de

multiplicare, de creştere şi de maturare.

După realizarea diferenţierii sexuale a produşilor de

concepţie care se produce la 45 zile la taurine, 35 zile la ovine şi

30 zile în cazul fetuşilor porcini şi de la carnivore, are loc

invaginarea epiteliului germinativ în parenchimul ovarian. Celulele

germinative sunt de două tipuri: celulele mai mari care se multiplică

activ şi dau naştere ovogoniilor, şi celule mai mici, din care

se vor forma celulele foliculare.

Perioada de multiplicare mitotică a ovogoniilor are loc între 45-110

zile de gestaţie la taurine, 35-90 zile la ovine, 30 zile de gestaţie

– 7 zile postnatal la suine şi 32 zile de gestaţie – 37 zile

după naştere la pisică. După această perioadă

ovogoniile se înconjoară cu un strat de celule foliculare

formând foliculii primordiali. La suprafaţă acest grup de

celule este acoperit cu o capsulă conjunctivă fină. Ovogonia

prezintă formaţiunile tropice ale oricărei celule:

citoplasmă, aparat Golgi, mitocondrii, nucleu şi unul sau mai

mulţi nucleoli. În perioada natală şi perinatală (la

unele specii) se formează întreagă rezervă de celule

sexuale pentru toată viaţa. La naştere numărul ovogoniilor,

(adică al foliculilor primordiali) în cele două ovare

variază între 60000-200000 şi chiar mai mult, în

funcţie de specie. Ovogoniile pot rămâne în acest ultim

stadiu mai mulţi ani, dacă foliculii care le cuprind nu se

dezvoltă. Marea majoritate a ovogoniilor şi ovocitelor,

însă, degenerează şi dispar perinatal. Atrezia

foliculară este un proces fiziologic care diminuează marcat

numărul foliculilor ovarieni până la pubertate şi

într-un ritm mai moderat după aceasta.

Perioada de creştere începe odată cu instalarea

maturităţii sexuale şi continuă pe tot parcursul perioadei

genitale din viaţa femelei. Ovocitul se măreşte progresiv

în volum pe contul citoplasmei şi se mai înconjoară cu un

strat de celule foliculare, care formează coroana radiată.

Concomitent, partea periferică a citoplasmei se întăreşte,

alcătuind membrana vitelină. Celulele foliculare ale coroanei radiate

secretă o masă gelatinoasă, înconjurând membrana

vitelină cu una pelucidă (transparentă). Între aceste

membrane se formează spaţiul perivitelin. Prin urmare, ovocitul

în perioada de creştere este delimitat la exterior de membrana

vitelină, în jurul căreia se găseşte o altă

membrană – zona pelucidă. În afara zonei pelucide, ovocitul

este înconjurat de celulele foliculare dispuse radiar, care la un loc

formează coroana radiată. Aşa formaţiuni sunt situate

în ovar mai profund decât foliculii primordiali şi se numesc

foliculi secundari.

În procesul de creştere au loc schimbări complicate în

nucleul ovocitului, legate de pregătirea către prima reducţie

în perioada de maturare. Are loc multiplicarea intensivă a celulelor

foliculare, numărul cărora creşte considerabil, formând

stratul granulos, unic. Stratul granulos este acoperit cu o capsulă din

ţesut conjunctiv, numită teacă foliculară. Teaca

foliculară este constituită din două straturi: extern – fibros

şi intern – vascular. Celula sexuală femelă, la acest stadiu de

dezvoltare, capătă denumirea de ovocit de ordinul I.

Sub acţiunea hormonului de stimulare foliculară (FSH) celulele

foliculare ale stratului granulos secretă lichidul folicular, care

conţine estrogeni (foliculină) – hormoni sexuali feminini. Foliculul

treptat se măreşte în volum. Pe măsura acumulării,

lichidul folicular împinge ovocita şi straturile de celule

foliculare spre periferia foliculului. Aglomerarea acestor celule ce

înconjoară ovocitul de ordinul I formează discul proliger

(cumulus proliger). Se formează foliculul terţiar, caviar (foliculul

de Graaf). (Fig.)

În foliculul terţiar, ovocitul de ordinul I intră în

stadiul de maturare. Pentru a deveni apt pentru fecundare, ovocitul suferă

modificări calitative, cu restructurarea nucleului şi protoplasmei,

însoţite de oduă transformări succesive de maturaţie.

Prima diviziune de maturaţie constă în diviziunea

heterotropică şi reducţională a ovocitului de ordinul I,

din care rezultă ovocitul de ordinul doi şi primul globul polar.

Fiind o diviziune meiotică, numărul de cromozomi al celulelor fiice

este redus la jumătate (haploid). Globulul polar este împins

în spaţiul perivitelin. Această diviziune are loc cu puţin

înaintea ovulaţiei sau imediat după aceasta.

Ovulaţia reprezintă procesul fiziologic de eliminare a ovulului

prin dehiscenţa foliculară, urmată de captivarea gametului de

către pavilionul trompei.

Mecanismul neuro-endocrin al ovulaţiei explică fenomenul de

dehiscenţă foliculară prin influenţa hormonului

antehipofizar LH în dipolimerizarea enzimatică a acidului hialuronic

şi condroitinsulfuric, existenţi în ţesutul periovular,

în lichidul folicular şi în tecile folicului. Prin

această depolimerizare substanţele respective devin intens hidrofile,

ceea ce face să crească presiunea hidrostatică

intrafoliculară. Ruperea tecilor foliculare la nivelul stigmei se

datorează unei enzime proteolitice din lichidul folicular – colagenazei,

care acţionează la acest nivel. Pereţii foliculari au o

rezistenţă scăzută şi datorită congestiei şi

stazei venoase..

În stadiul următor ovocitul de ordinul doi suferă o a doua

diviziune de maturaţie care are loc în treimea superioară a

ovocitului, în momentul pătrunderii spermiului în citoplasma

gametului feminin.

În rezultatul acestei diviziuni din ovocitul de ordinul doi

rezultă ovulul matur şi al doilea globul polar.

Ovulul matur se prezintă ca o celulă voluminoasă, cu nucleu mare

şi cu citoplasma bogată în substanţe nutritive de

rezervă. Diametrul ovulului variază la mamifere între

150-200μm în funcţie de specie.

Ciclul sexual

Începând cu apariţia pubertăţii şi

până la climacterium activitatea reproductivă a femelelor

prezintă o ritmicitate caracteristică fiecărei specii.

Procesul reflector, coordonat neuroendocrin, caracterizat printr-o serie de

modificări morfologice şi fiziologice ale aparatului genital şi

de comportament sexual al femelelor care se succed de la un stadiu de

excitaţie sexuală până la altul reprezintă

ciclul sexual. Un ciclu sexual cuprinde perioada dintre prima zi a

unei faze de călduri şi prima zi a fazei următoare.

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12