реферат скачать
 
Главная | Карта сайта
реферат скачать
РАЗДЕЛЫ

реферат скачать
ПАРТНЕРЫ

реферат скачать
АЛФАВИТ
... А Б В Г Д Е Ж З И К Л М Н О П Р С Т У Ф Х Ц Ч Ш Щ Э Ю Я

реферат скачать
ПОИСК
Введите фамилию автора:


Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

concentraţia androgenilor din lichidul seminifer şi nu de cea

sanguină. Unii componenţi specifici din plasma seminală

(inozitolul, gliceril-fosforil-colina) sunt secretaţi de epididim sub

acţiunea androgenilor din sânge.

Testosteronul intră în celula secretoare a glandei anexe, în

citoplasma căreia este transformat în 5-alfa dehidrotestosteron

înainte de legarea la un receptor citoplasmatic; complexul

steroid-receptor este translocat în nucleu, reacţionează cu

situsul acestor şi modifică activitatea cromatinei nucleare. În

acest mod androgenii reglează producerea unor componente specifice ale

plasmei seminale, cum ar fi fructoza şi acidul citric.

Androgenii au efect general, anabolizat asupra metabolismului masculilor,

acţionând asupra dezvoltării maselor musculare prin

reţinerea azotului.

Rolul organelor anexe ale aparatului genital mascul

Anexele aparatului genital sunt: glandele bulbo-uretrale, prostata,

veziculele seminale, canalele deferente şi uretra pelvină.

Canalele deferente sunt organe musculare şi tubulare ce îndeplinesc

rolul de conducere a spermatozoizilor de la epididim spre uretră; prin

secreţia unui fluid contribuie la ejaculare, iar prin porţiunea

terminală dilatată, care este prezentă la armăsar, taur,

berbec şi câine, îndeplinesc un rol de stocare a

spermatozoizilor. Ampulele canalelor deferente se deschid în uretră

împreună cu canalul excretor al veziculei seminale de pe

aceeaşi parte, alcătuind canalul ejaculator.

Glandele bulbo-uretrale sunt mici şi rotunjite la armăsar, taur

şi berbec şi foarte dezvoltate la vier. Înaintea

împreunării secreţia produsă de glandele bulbo-uretrale

şi de glandele Littre realizează îndepărtarea

impurităţilor şi a picăturilor de urină din

uretră şi umezeşte glandul penisului, facilitând

intromisiunea.

La vier glandele bulbo-uretrale produc o secreţie foarte

vâscoasă care devine lipicioasă şi capătă aspect

gelatinos în contact cu secreţia seminală; în monta

naturală ea împiedică refularea spermei din uter, constituind

un “dop biologic” în canalul cervical.

Prostata este alcătuită din 2 porţiuni (corp şi partea

diseminată) şi are o secreţie apoasă. Secreţia

prostatei şi a veziculelor seminale se amestecă cu spermatozoizii

şi formează în cea mai mare parte plasma seminală.

Secreţia prostatică are un rol important în biologia

spermatozoizilor. Spermatozoizii imobili în testicul, în contact cu

secreţia glandelor anexe, ajung la mobilitatea maximă sub

influenţa secreţiei prostatice.

În compoziţia acestei secreţii se găseşte o bază

azotată (spermina), lecitină şi corpi alcaloizi. Secretul

prostatic conţine enzime, substanţe minerale, cantităţi

mici de zahăr şi substanţe biologic active – prostaglandine (PG)

şi vasopresină care favorizează contracţiile uterine

şi deci, transportarea spermatozoizilor în căile genitale

femele.

În afară de acestea, în secretul glandei prostatice se mai

conţine cantităţi considerabile de acid citric zinc şi

antiaglutinine – substanţe proteice ce apără spermatozoizii de

aglutinare.

Veziculele seminale sunt situate lateral de ampulele canalelor deferente şi

în apropierea gâtului vezicii urinare, sunt saciforme la

armăsar şi vier şi au aspect doselat la rumegătoare.

Secreţia seminală conţine fructoză, acid citric, proteine,

enzime, potasiu şi altele, care sunt indispensabile în metabolismul

spermatozoizilor. Fructoza care constituie substratul energetic necesar

metabolismului anaerob al celulei spermatice este în cantitate mare

în secreţia seminală de la taur şi berbec; mică la

vier şi armăsar, lipseşte complet la câine.

La armăsar secreţia seminală gelatinoasă încleie

canalul cervical, prevenind în aşa fel refularea spermei din uter.

Reglarea neuroendocrină a funcţiei sexuale la masculi

Spre deosebire de femele, la care funcţia de reproducţie se

manifestă periodic, sub forma unor cicluri de călduri, la

reproducătorii masculi funcţia de reproducţie este

continuă.

Primele semne ale activităţii sexuale la masculi apar timpuriu şi

constau în efectuarea saltului pe alte animale din lot, indiferent de

sexul acestora. Mai târziu apare preferinţa pentru femelele în

călduri. Momentul maturităţii sexuale este considerat atunci

când în spermă se găsesc gameţi maturi. Activitatea

reproductivă este condiţionată de manifestarea normală a

reflexelor sexuale.

La masculi, ca şi la femele atât funcţia de reproducţie

cât şi comportamentul sexual sunt dirijate de sistemul

neuroendocrin. Ambele influenţe, nervoasă şi umorală, stau

în legături reciproce şi multiple. Centrul principal al celor

două dirijări este diencefalul care influenţează

activitatea axei hipotalamo-hipofizare. Excitaţiile nervoase pornesc

direct din encefal spre organele sexuale. Activitatea sexuală a

diencefalului este influenţată de cortex, care se află în

permanenţă sub efectul excitaţiilor interne şi externe.

Excitaţiile care se repetă cu regularitate devin dinamic stereotipe,

lăsând urme în cortex. La repetarea excitaţiilor apar

răspunsuri, sub forma unor reflexe condiţionate. Sub influenţa

androgenilor îşi fac apariţia două câmpuri nervoase.

Primul este centrul libidoului care reacţionează sub efectul

androgenilor. Centrul libidoului la masculi se deosebeşte de cel al

femelelor, printr-o activitate permanentă. Al doilea câmp nervos sau

centru este situat în diencefal. Activitatea acestuia nu este

specifică sexului şi face parte din mecanismul circuitului

funcţional sexual.

Condiţia apariţiei reflexelor sexuale este aceea ca în organism

să circule cantităţi optime de androgeni, care să determine

o stare de excitaţie a centrului libidoului. Aşa cum se ştie

reflexele se împart în înnăscute (necondiţionate)

şi dobândite (condiţionate).

Reflexele necondiţionate se manifestă prin tendinţa de

împreunare care este caracteristică tuturor organismelor. Peste

reflexele înnăscute se suprapun cele dobândite, care

intensifică sau temperează manifestările activităţii

sexuale.

Acţiunea reflexelor condiţionate se realizează cu ajutorul

analizatorilor vizuali, auditiv, olfactotactili. Pe aceste căi

activitatea sexuală este intensificată.

La realizarea reflexelor sexuale participă aparate receptoare,

senzitivo-senzoriale, cu localizare în organele genitale, care sunt

bogate în terminaţii nervoase.

Terminaţiile senzitive reacţionează la excitaţiile pe

care le transmit sistemului nervos central, cele motoare provoacă

contracţii musculare, iar cele secretoare determină eliberarea

secreţiei glandelor anexe ale aparatului genital.

Transmiterea la scoarţă a diferitor impulsuri din mediul ambiant

(lumina, temperatura, vederea unei femele în călduri etc.) se

realizează cu ajutorul organelor de simţ (al văzului, mirosului,

auzului şi simţului tactil). Excitanţii meidului extern produc

impulsuri care se transmit pe aceste căi: la scoarţă şi

acţionează asupra unui mecanism de excitaţie central, dar numai

când acesta este sensibilizat de hormonii androgeni.

De la nivelul scoarţei pleacă impulsuri nervoase la hipotalamus,

fiind stimulată eliberarea factorilor declanşatori RF (Releasing

Factors). În acest fel celulele hipofizei anterioare sunt stimulate

pentru secreţia hormonilor FSH şi ICSH.

Hormonul ICSH (Interstiţial Cells Stimulating Hormone) stimulează

secreţia celulelor interstiţiale Leydig, respectiv secreţia de

androgeni, hormoni care menţin reactivitatea sistemului nervos şi

stabilesc un anumit grad de excitabilitate. Androgenii pregătesc epiteliul

germinativ să răspundă la FSH, menţin troficitatea tubilor

seminiferi şi a liniei seminale, fiind indispensabili unei spermiogeneze

normale, contribuie la transportul spermiilor şi la copulare. Hormonii

androgeni determină creşterea organelor genitale înainte de

pubertate, a glandelor anexe, dimorfismul şi comportamentul sexual.

FSH-ul este implicat în dezvoltarea stadiilor incipiente ale

spermiogenezei, aceasta fiind coordonată de androgeni; testosteronul

asigură diviziunea reducţională a spermiocitelor primare,

formarea spermidelor incipiente şi apoi a spermiilor; balansa FSH-ICSH –

androgeni menţine continuitatea spermiogenezei.

Ocitocina, hormon al hipotalamusului, determină contracţia

musculaturii netede a canalelor seminale la fiecare 7-8 secunde,

asigurând migraţia spermiilor prin tubii seminiferi şi

tranzitul epididimar al gameţilor, iar în timpul actului sexual

contracţiile musculaturii netede a căilor spermatice şi ale

glandelor anexe asigură eliminarea spermei (ejacularea).

Prin urmare, hormonii constituie o verigă importanţă în

lanţul reglării nervoase a proceselor sexuale. În afară de

hormonii hipofizari şi cei testiculari, în procesul de

reproducţie la masculi participă şi alţi hormoni ca:

hormonii secretaţi de suprarenală, epinefrina care reduce

concentraţia şi mobilitatea spermiilor, tiroxina care are

efect favorabil asupra libidoului sexual, în timp ce tiroidectomia

suprimă procesele sexuale.

Activitatea glandelor endocrine depinde de sistemul nervos. Datorită

interacţiunii reciproce a sistemului nervos şi celui endocrin este

posibilă declanşarea actului sexual.

Actul sexual (monta, copulaţia sau coitul)

Actul sexual reprezintă un proces complicat de interacţiune

reciprocă care constă în împreunarea a doi

reproducători de sexe opuse, în urma căreia sperma masculului

este depusă în aparatului genital feminin. Actul montei este

asigurat de un mecanism neuroendocrin, la baza căruia stă

desfăşurarea reflexelor sexuale necondiţionate peste care s-au

suprapus reflexele condiţionate.

Totalitatea reflexelor sexuale necondiţionate constituia instinctul sexual.

Acesta se manifestă odată cu apariţia maturităţii

sexuale – moment în care încep să fie eliminate de pe ovar

ovule mature şi din testicul spermatozoizii fertili.

Reacţia organismului la hormonii sexuali se exprimă prin dorinţa

de împreunare, în urma căreia are loc actul de copulaţie.

Stimulii senzoriali externi (insolaţia, temperatura, lumina, semnalele

acustice, olfactive şi tactile emise de masculi şi femele în

călduri, aspectele cantitative şi calitative ale nutriţiei

şi altele) acţionează asupra sistemului nervos şi

hipotalamusului, antrenând mecanisme neuroendocrine care stau la baza

formării şi manifestării reflexelor sexuale.

Reflexele sexuale

Reflexele sexuale la majoritatea animalelor se succed în următoarea

ordine: reflexul de erecţie, de îmbrăţişare, de

împerechere sau intromisiune şi de ejaculare, toate acestea fiind

precedate de căutarea partenerilor (reflexul de apropiere).

Reflexul de apropiere

Căutarea partenerilor se face prin semnale caracteristice emise de femelele

care transmit informaţii despre starea lor de receptivitate şi ating

masculii. Un rol important în contactul dintre masculi şi femele

îl au semnalele olfactive datorită feromonilor, care determină

mirosul specific al femelelor în stadiul de excitaţie al ciclului

sexual. Pentru recunoaşterea partenerilor fonaţia şi

audiţia constituie mijloace deosebite.

La majoritatea speciilor, în cadrul reflexului de apropiere masculii

adulmecă perineul şi vulva femelelor, iar mirosul specific estral

determină armăsarul, taurul şi berbecul să adopte o

postură caracteristică: înalţă capul şi

ridică buza superioară după care treptat se excită, se

produce erecţia şi se elimină o cantitate mică de

secreţie anexă.

Începând cu estrul, femelele prezintă o toleranţă

sporită faţă de masculi, se află în apropierea lor,

dar la tentativele de montare se îndepărtează sau îi

atacă cu agresivitate. Femelele în călduri devin receptive, iar

la apropierea masculilor adoptă de regulă o poziţie

campată, ridică coada şi aşteaptă liniştite

monta.

În funcţie de specie reflexul de apropiere este cel mai evident la

armăsar, care manifestă stare de agitaţie puternică,

nechezături frecvente, adulmecarea regiunii vulvare, contact nazo-nazal

timp de aproximativ câteva minute; uneori armăsarul muşcă

iapa.

Berbecul se apropie de oaia în călduri, o abordează prin

lovituri uşoare cu capul şi apoi, în regiunea abdominală,

cu unul din membrele anterioare.

Vierul se plimbă în jurul scroafei în călduri, o

împinge mai ales în regiunea flancului, scoate grohăituri

caracteristice, realizează frecvente contacte nazo-nazale şi

nazo-vulvare şi salivează abundent, pe măsură ce îi

creşte treptat starea de excitaţie sexuală.

La taur reflexul de apropiere se manifestă prin mugete repetate,

salivaţie şi adulmecarea regiunii vulvare.

Reflexul de erecţie

Erecţia este reflexul sexual care îşi are sediul în

măduva sacrală cu contribuţia scoarţei cerebrale şi a

sistemului neuro-vegetativ. Componentele nervoase parasimpatice care contribuie

la erecţie sunt constituite din ramurile ventrale ale primelor 3 perechi

de nervi sacrali, din nervul splanhnic pelvin (cu rol în

vasodilataţie şi relaxarea retractorului penian) al nervului pudend;

aceşti nervi stimulează dilatarea arterelor pelvine şi

împiedică returul sângelui venos din penis.

Erecţia este asigurată de afluxul sanguin în cei doi corpi

cavernoşi penieni şi ţesutul spongios al uretrei, dilatarea

sinusurilor cavernoase fiind facilitată de încetinirea

circulaţiei de întoarcere realizată prin contracţia

musculaturii netede a corpilor cavernoşi, ischiocavernoşi şi

bulbospongioşi.

La taur în timpul erecţiei, muşchiul ischiocavernos produce 4-5

contracţii care pompează, ridicând presiunea intrapeniană

a sângelui la 14000mm ai coloanei de mercur.

Exteriorizarea penisului la rumegătoare şi suine se produce ca

urmare a desfacerii “S”-ului penian.

Structura diferită a penisului la armăsar face ca presiunea

maximă din corpii cavernoşi să fie de numai 1000mm

coloană de mercur.

La câine erecţia este ajutată de contracţia sfincterului

vulvar al căţelei (ţesut erectil vestibular) care urmează

intromisiunii şi efectului de pompare al muşchiului ischiocavernos.

Timpul necesar erecţiei depline depinde de tipul organului copulator, fiind

îndelungat la tipul musculo-cavernos (armăsar şi câine)

şi scurt la tipul fibro-elastic (rumegătoare şi vier).

Reflexul de îmbrăţişare

Constă în saltul masculului pe femela în călduri şi

cuprinderea flancurilor ei cu membrele anterioare. Armăsarii şi

vierii prezintă o manifestare intensă a reflexului de cuprindere pe

când la berbeci şi tauri acest reflex este mai puţin evident.

Fiind un reflex nespecific masculii efectuează salturi pe femele care nu

sunt în călduri, alţi masculi sau manechine. Acest reflex se

produce numai în cazul în care masculul se poate sprijini pe trenul

posterior. În cazul unor tulburări ale trenului posterior

(afecţiuni ale bazinului, articulaţiilor, afecţiuni podale etc.)

masculul nu poate efectua saltul pe femelă.

Concomitent cu reflexul de salt şi îmbrăţişare

începe să se manifeste şi reflexul de împreunare.

Reflexul de împreunare

Numit şi reflexul de intromisiune sau coitul, el face parte din grupa

reflexelor necondiţionate şi constă în introducerea

penisului în vaginul femelei. Intromisiunea este condiţionată

de erecţie şi salt. După introducerea penisului în vagin,

prin efectuarea unor mişcări de trecere, organul copulator percepe

prin terminaţiile nervoase de pe suprafaţa glandului excitaţiile

termice şi de presiune.

Aceste senzaţi provoacă pe cale reflexă ejacularea prin

excitarea centrului ejaculării.

Intromisiunea penisului în vagin este înlesnită de poziţia

campată a femelei, de mucusul de călduri care tapetează

pereţii vaginului, cât şi de secreţiile glandelor anexe

ale aparatului genital mascul.

Reflexul de ejaculare

Reflexul de ejaculare se produce în urma intromisiunii şi constă

din eliminarea spermei în căile genitale.

Stimulii care iniţiază ejacularea pornesc de la gland, cei termici

sunt esenţiali la rumegătoare, iar presiunea exercitată de

organul copulator femel este caracteristică necesară pentru vier,

câine şi armăsar. Contracţiile succesive de tip

peristaltic iniţiate la epididim şi propagate de-a lungul canalului

deferent împing treptat masa seminală depozitată la nivelul

epididimului sau ampulelor canalelor deferente până la expulzarea ei

în mediul exterior. Concomitent, componentele musculare netede din

pereţii glandelor anexe se contractă şi evacuează

conţinutul acestora în uretră.

Nervii simpatici care controlează ejacularea provin din perechile 2-5

lombari, sunt nervii pudenzi, hipogastrici şi plexul pelvin; reflexul

ejaculării este stimulat de terminaţiile nervoase din glandul

penian.

În timpul ejaculării încep să funcţioneze succesiv

glandele anexe ale aparatului genital. Iniţial, după reflexul de

erecţie se elimină o cantitate mică de secreţie

produsă de glandele mucoasei uretrale şi de glandele bulbo-uretrale.

După secreţia bulbo-uretrală se elimină conţinutul

epididimului – masa de spermatozoizi, care se amestecă cu lichidul

prostatic şi, în sfârşit, se elimină secreţia

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12


реферат скачать
НОВОСТИ реферат скачать
реферат скачать
ВХОД реферат скачать
Логин:
Пароль:
регистрация
забыли пароль?

реферат скачать    
реферат скачать
ТЕГИ реферат скачать

Рефераты бесплатно, курсовые, дипломы, научные работы, реферат бесплатно, сочинения, курсовые работы, реферат, доклады, рефераты, рефераты скачать, рефераты на тему и многое другое.


Copyright © 2012 г.
При использовании материалов - ссылка на сайт обязательна.