Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

transportul spermiilor prin căile de excreţie şi ejacularea.

Aproximativ 10% din oxitocină se eliberează continuu, paralel cu

producerea ei. Restul se înmagazinează, aşteptând

impusuri de eliberare. Eliberarea oxitocinei se realizează, în

principal, pe cale reflexă.

Actul copulaţiei, excitaţiile de la nivelul mamelei în timpul

suptului sau mulsului, excitaţiile cervico-uterine din timpul

parturiţiei, precum şi excitaţiile mecanice ale uterului,

cervixului şi clitorisului (masajul) constituie factorii cei mai

importanţi care induc eliberarea oxitocinei.

Dilatarea căilor genitale (vagin şi cervix) produce contracţii

uterine puternice, fiind o altă cale importantă pentru eliberarea

oxitocinei. Calea aferentă a reflexului este nervul pelvian, o ramură

a acestuia inervează şi regiunea ano-genitală unde la fel se

poate produce reflexul menţionat. În timpul dilatării

căilor genitale sau prin acţiuni mecanice, apar şi

contracţii uterine şi lactoree. Eliberarea de oxitocină poate

să fie produsă şi ca urmare a incitaţiilor provenite de la

organele de simţ. Astfel, la capră are loc eliberarea oxitocinei

încă la apariţia ţapului. La oile în călduri,

în prezenţa berbecului are loc o descărcare a oxitocinei cu

contracţie uterină antiperistaltică deja înaintea montei.

Ocitocinele în principal se obţin pe cale sintetică. Presoxinul

este unicul extract apos din neurohipofiza de vacă şi scroafă.

Principalele produse farmaceutice care au efecte ocitocice sunt Oxitocinele

produse de diferite firme, 1ml de soluţie apoasă conţinând

5 sau 10UI.

Oxitocinele de sinteză, cât şi extractul apos de lob hipofizar

posterior conţin pe lângă oxitocină şi

vasopresină (ex. Pituitrina).

Efectul ocitocinelor este de a produce contracţia miometrului, a

celulelor mioepiteliale, a canaliculelor lobilor mamari, a musculaturii

oviductului, vaginului şi clocii păsărilor ouătoare.

Folosirea ocitocinelor în scopuri terapeutice trebuie să se facă

cu toată atenţia, numai după ce s-a stabilit diagnosticul

şi doza de administrare.

Indicaţiile terapeutice ale ocitocinelor sunt:

Þ distociile prin hipokinezie;

Þ retenţia învelitorilor fetale;

Þ metritele şi piometrul (după deschiderea în

prealabil a cervixului şi sensibilizarea uterului cu estrogeni);

Þ subinvoluţia uterului, pentru a grăbi evacuarea

conţinutului uterin;

Þ unele forme de mamite;

Þ retenţia laptelui;

Þ retenţia oului la păsări.

Nu se recomandă administrarea oxitocinei la femele în timpul

parturiţiei când colul uterin nu este deschis şi în

distocii prin exces de volum fetal.

Aspecte morfo-funcţionale ale hipofizei

Hipofiza este organul neuroglandular situat la faţa ventrală a

creierului intermediar (diencefalului), rezultat din unirea anatomică a

celor două părţi:

Ø hipofiza anterioară (adenohipofiza)

Ø hipofiza posterioară (neurohipofiza)

Sub raport funcţional în total, la nivelul adenohipofizei se

formează 8 hormoni tropi. Dintre aceşti hormoni pentru reproducere o

importanţă majoră o au gonadotropinele (FSH şi LH) şi

prolactina (LTH).

Indirect, activitatea reproductivă este influenţată de

hormonul tireotrop (TTH) şi hormonul adrenocorticotrop (ACTH).

Adenohipofiza, cu toate că se află sub controlul neuronal hipotalamic,

este lipsită de inervaţie secretomotorie. Reglarea funcţiei sale

endocrine de către hipotalamus se face prin intermediul sistemului

port-hipotalamo-hipofizar. Prin această conexiune vasculară sunt

vehiculaţi spre adenohipofiză Releasing-factorii neurosecretaţi

în hipotalamus.

Hormonii gonadotropi

Hormoni gonadotropi (gonadotropinele – Gn) care acţionează asupra

aparatului genital sunt:

1. Hormonii gonadotropi hipofizari:

v FSA – hormonul de stimulare foliculară;

v LH – hormonul de luteinizare;

2. Hormonii gonadotropi placentari:

v PMSG – gonadotropina serică;

v HCG – gonadotropina corionică.

Hormonii gonadotropi hipofizari

Hormonul de stimulare foliculară – FSH (Folicle Stimulating

Hormone), este secretat de către celulele bazofile-beta din

adenohipofiză sub impulsul de Gn-RF. Acest hormon se izolează

uşor din hipofiza taurului, calului şi porcului.

La femele hormonul determină dezvoltarea foliculelor ovarieni primari

şi secundari la care determină proliferarea celulelor foliculare

şi într-un stadiu ulterior, secreţia de către acestea a

lichidului folicular şi formarea cavităţii foliculare; FSH-ul

este responsabil de secreţia foliculară a estrogenilor.

Stadiul final de maturare a foliculului şi dehiscenţa acestuia

necesită acţiunea conjugată a celor două gonadotropine.

La masculi, FSH este implicat în dezvoltarea stadiilor incipiente ale

spermiogenezei (diviziunea spermiogoniilor până la stadiul de

spermiociţi secundari), spermiomorfogeneza fiind coordonată de

androgeni, testosteronul asigurând diviziunea reducţională a

spermiocitelor primare, formarea spermidei incipiente şi apoi a

spermiului.

Hormonul luteinizant – LH (Luteinising hormone) sau omologul

acestuia ICSH (Interstitial Cells Stimulating Hormone) de la masculi,

este produs de celulele bazofile de tipul gama. A fost izolat în stare

pură din hipofiza de oaie şi porc şi este format dintr-un

amestec de diverse proteine. Secreţia de LH are un anumit ciclu, iar

incitaţiile de ordin extern şi intern modifică amplitudinea

secreţiei, influenţând într-o mare măsură

eliberarea lui.

La femele LH acţionează sinergic cu FSH determinând

dezvoltarea şi maturarea foliclelor de Grant, dehiscenţa foliculelor

ovarieni, formarea corpilor galbeni şi secreţia de progesteron.

La vacă, raportul normal dintre FSH şi LH este de 1:3, deci apare o

superioritate cantitativă de LH. Pentru acest motiv, căldurile la

vacă au o durată scurtă (13-16 ore), iar ovulaţia are loc

în faza progesteronică a ciclului sexual, şi anume la circa

10-12 ore de la încetarea căldurilor.

La masculi eliberarea în valuri episodice, pulsative sau în

vârfuri de secreţie a ICSH induce dezvoltarea celulelor Leydig

localizate între dubii seminiferi şi variaţii importante ale

nivelurilor plasmatice de androgeni.

Nivelurile ICSH şi de androgeni sunt ridicate la armăsar, berbec

şi ţap în sezoanele de montă, reglate de modificarea

raportului diurn/nocturn şi temperatura ambiantă; în celelalte

sezoane masculii sunt fecunzi şi capabili de copulaţie, deşi

eficienţa reproductivă este scăzută.

Eritrocitele hipofizare de porc, oaie, vacă şi cal – FSH (Follicle

Stimulating Hormone) precum şi produsele comerciale pure de FSH

şi LH (liofilizate) se folosesc în prezent în practica

transferului de zigoţi:

– pentru inducerea superovulaţiei la donatoare

– pentru sincronizarea ciclului sexual la femelele donatoare şi

receptoare

Timpul de înjumătăţire a gonadotropinelor hipofizare este

de câteva minute pentru LH (10-40min pentru LH-ul ovin) şi de

câteva ore pentru FSH (circa 5 ore), de aceea frecvenţa

intervenţiilor pentru inducerea superovulaţiei este crescută (2

administrări zilnice timp de 4 zile la oaie şi 5 zile la vacă).

(vezi «Transferul de zigoţi»)

Hormonii gonadotropi placentari

Printre multiplele funcţii pe care le îndeplineşte, placenta mai

are şi un rol endocrin. Ea secretă hormoni steroizi şi

glucoproteici, dintre care unii au acţiune gonadotropă.

Gonadotropinele placentare substituie sau completează hormonii hipofizari.

Hormonii placentari cu funcţie gonadotropă sunt: hormonul corionic

gonadotrop (HCG) şi gonadotropina serică (PMSG).

Gonadotropina serică (Pregnant mare Serum gonadotrophin –

PMSG sau ser de iapă gestantă – SIG). În prima

treime a gestaţiei, în plasma sanguină la iapă se

conţine o concentraţie mare de gonadotropine cu proprietăţi

de FSH şi accesoriu de LH. Hormonul este produs de cupele endometriale de

iapă începând cu a 36-a zi de gestaţie, adică

în timpul inplantaţiei; atinge un prag maxim între 55-75 zile,

iar între zilele 120-150 producerea hormonului încetează.

Rolul fiziologic al PMSG-ului se manifestă în reglarea

activităţii foliculare a ovarului din timpul gestaţiei precum

şi în formarea corpului galben. PMSG are efect puternic de FSH

şi efecte slabe de LH. Stimulează diviziunea celulelor

interstiţiale ale ovarului şi dezvoltarea mai multor foliculi

ovarieni. FSH-ul singur nu poate produce ovulaţia, fiind necesară o

cantitate de LH exogen sau endogen. La tineretul nedezvoltat din punct de

vedere sexual, cu PMSG se poate obţine o dezvoltare foliculară

intensă, iar pentru obţinerea ovulaţiei, este nevoie de

administrarea de LH (HCG).

La femelele adulte, odată cu dezvoltarea foliculilor rezultă şi

cantităţi însemnate de estrogeni, care la rândul lor vor

provoca o descărcare de LH.

La femele, gonadotropina serică administrată stimulează

maturarea şi dezvoltarea foliculilor ovarieni, contribuie la procesul

ovulaţiei şi restabileşte desfăşurarea normală

a ciclurilor sexuale; la masculi hormonul stimulează procesul de

spermiogeneză.

În terapia hormonală ori de câte ori dorim să obţinem

un efect asemănător celui produs de FSH, vom folosi gonadotropina

serică.

Deoarece tratamentul cu SJG, stabilizat sau nu cu fenol 0,5%, dă

reacţii imunologice foarte evidente, se va proceda la desensibilizarea

femelei cu 0,5ml ser, intradermic, în tegumentul vulvar. După 30

minute se administrează întreaga doză. Femelele

rămân sub observaţie timp de 2 ore. La nevoie se folosesc

antihistaminicele de sinteză (cortizol sau adrenalină, sol. 0,1%,

5-8ml) dacă apar semnele şocului anafilactic. Datorită acestui

fapt, preparatele PMSG se comercializează sub formă liofilizată.

Produsele comerciale care conţin PMSG sunt: Ser gonadotrop

, Serigon, Folligon,Hemoantin.

Indicaţiile terapeutice sunt:

Þ lipsa ciclicităţii sexuale;

Þ căldurile silenţioase;

Þ hipoplazia ovariană;

Þ sincronizarea căldurilor după un tratament prealabil cu

gestageni;

Þ producerea poliovulaţiei;

Þ stimularea spermiogenezei.

După administrări repetate de PMSG este posibilă apariţia

de antigonadotropine.

Gonadotropina corionică (Human Corionic Gonadotropin – HCG sau Prolan)

HCG este secretată de către vilozităţile corionului uman.

Hormonul se găseşte în urina şi sângele femeii

gravide şi la unele primate, începând de la a 30-a zi de

sarcină şi ajunge la valoarea de vârf în jur de 62 zile,

după care nivelul hormonal scade.

Gonadotropina corionică este bogată în fracţiunea LH, cu

toate că conţine şi fracţiunea FSH, motiv pentru care se

foloseşte în toate cazurile când se pune problema de a

obţine un efect asemănător hormonului LH adenohipofizar. Astfel,

se poate afirma că la femelă, honadotropina corionică

administrată stimulează ovulaţia şi formarea corpului

galben progestativ.

La masculi, hormonul acţionează asupra glandelor interstiţiale

Leydig, determinând elaborarea androgenilor.

Produsele comerciale care conţin HCG sunt: Gonacorul,

Hymfalon.

Indicaţiile terapeutice ale HCG-ului sunt:

Þ controlul ovulaţiei;

Þ în repetarea căldurilor silenţioase;

Þ în ovulaţia întârziată;

Þ în chiştii ovarieni, tratament la care se poate asocia

şi progesteron;

Þ în stimularea poliovulaţiei şi a gestaţiilor gemelare;

Þ pentru profilaxia mortalităţii zigotale de origine

hormonală (administrarea HCG în a 4-a zi după

însămânţare în vederea stimulării

activităţii corpului galben).

Prolactina

Prolactina (hormonul luteotrop – LTH, hormonul lactogen) este un proteohormon

produs de celulele acidofile ale adenohipofizei. Fiind considerată mai

multă vreme a treia gonadotropină, prolactina s-a dovedit a avea un

efect mamotrop, de întreţinere şi stimulare a corpului galben,

în asociere cu LH, şi un efect de inductor al comportamentului

matern la mamifere.

La masculi acţiunea conjugată a FSH-ului şi a prolactinei

stimulează spermiogeneza şi activitatea celulelor glandulare ale

prostatei.

Prolactina se produce împreună cu somatotropina (STH) şi

într-o oarecare măsură îi dublează acţiunea.

Prolactina este preluată de glanda mamară, interstiţiul

ovarului şi de corpul galben. Principalele efecte ale prolactinei sunt

asupra metabolismului lactaţiei şi a funcţiei corpului galben.

Efectul prolactinei în secreţia laptelui nu este

asemănătoare la toate speciile. La unele specii prolactina ia parte

doar la inducerea secreţiei lactate (rol lactogen), pe când la alte

specii are şi un rol de menţinere a lactaţiei (lactopoetic).

Cele două efecte sunt realizate în asociaţie cu ceilalţi

hormoni ai complexului lactotrop.

La vacă este foarte important efectul mamotrop al prolactinei.

Administrată imediat, înainte şi după fătare, se

poate obţine o creştere a glandei mamare. Oprirea prolactinei

înainte de fătare, întârzie pornirea secreţiei

lactate şi scade conţinutul în lactoză din lapte. Lipsa

prolactinei după declanşarea lactaţiei nu are efecte negative

nici asupra scăderii cantitative a laptelui şi nu

influenţează compoziţia lui, deci efectul lactopoetic nu este

important.

Hormonii ovarieni

Ovarul produce estrogeni, gestageni şi cantităţi mici de

androgeni, iar în timpul gestaţiei şi relaxină.

Hormonii estrogeni

Termenul de estrogeni provine de la cuvântul latin oestrus şi se

referă la o categorie de substanţe organice larg

răspândite în lumea animală şi vegetală care,

deşi diferite din punct de vedere chimic, exercită efecte fiziologice

asemănătoare, producând modificări caracteristice

stadiului de excitaţie al ciclului sexual la nivelul aparatului genital

şi în modul de comportare al femelei.

Estrogenii naturali după regnul în care se găsesc se

clasifică în: estrogeni animali, estrogeni vegetali sau

fitoestrogeni şi estrogeni minerali.

Estrogenii animali sunt produşi de ovar prin celulele granuloase

şi teacă internă a foliculului galben, corticosuprarenala,

placenta, în a doua parte a gestaţiei şi testiculul prin

epiteliul seminifer.

Din punct de vedere chimic estrogenii sunt 18-C steroide cu un ciclu aromatic.

Substanţa care stă la baza lor este colesterina. Cei mai

importanţi estrogeni naturali sunt 17-beta estradiol, estrona şi

estriolul. Adevăratul hormon estrogenic este considerat estradiolul, iar

estriolul şi estrona sunt produşi ce rezultă din catabolizarea

estradiolului. Estrogenii circulă în sânge în

cantităţi mici în stare liberă sau într-o

combinaţie complexă, sub formă de estroproteine şi

betaproteine. Inactivarea lor se produce în ficat prin convertire şi

cuplare, fiind legate de acidul glucuronic şi sulfuric şi apoi

eliminate prin urină.

Estrogenii prezintă două mari categorii de acţiuni biologice:

Ø asupra aparatului genital;

Ø asupra întregului organism.

Acţiunile asupra aparatului genital feminin sunt:

¨ produc hiperemia, hipersecreţia şi hiperplazia tractului

genital în stadiul de excitaţie al ciclului sexual;

¨ sensibilizează miometrul pentru acţiunea ocitocinei;

¨ determină la unele specii dezvoltarea glandei mamare.

Acţiunile asupra organismului în ansamblu sunt:

¨ determină apariţia caracterelor sexuale secundare;

¨ determină, în mod ciclic, modificările de comportament

sexual caracteristic reacţiei generale şi căldurilor;

¨ acţionează asupra hipofizei, determinând, în

funcţie de concentraţia sanguină, mecanismul secreţiei

ciclice de FSH şi LH.

Sub acţiunea hormonilor estrogeni sunt influenţate diferite aspecte

ale metabolismului. Sinergic cu tiroxina, estrogenii reglează metabolismul

bazal, care este cel mai activ în timpul stadiului de excitaţie al

ciclului sexual şi mai cu seamă în timpul ovulaţiei.

Terapia cu estrogeni este mult limitată astăzi în combaterea

sterilităţii, deoarece a fost înlocuită cu o

medicaţie mai sigură şi mai puţin nocivă. Hormonii

estrogeni se utilizează pentru combaterea unor forme de anafrodezie

funcţională, pentru deschiderea cervixului şi sensibilizarea

uterului pentru ocitocină, în vederea măririi

contractilităţii miometrului în cazul unor afecţiuni.

Preparatele comerciale care conţin estrogeni naturali sunt:

Ginosedol B, Estradiol, Estrolent etc. Produsele

farmaceutice care conţin estrogeni sintetici sunt:

Dietilstilbestrol, Sintofolin, Sinestrol etc.

Efectele secundare apărute după tratamentul cu estrogeni sunt:

chiştii ovarieni foliculari, reducerea producţiei de lapte,

inversiunea vaginului. În cazul unor tratamente prelungite cu estrogeni

se produce demineralizarea oaselor. Estrogenii au, de asemenea, acţiune

cancerigenă.

Estrogenii vegetali (fitoestrogenii) se găsesc în

diferite specii de trifoi, conţinutul lor fiind diferit în

funcţie de specie şi de perioada de vegetaţie. În

cantităţi mai mici estrogenii se găsesc în lucernă,

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12