реферат скачать
 
Главная | Карта сайта
реферат скачать
РАЗДЕЛЫ

реферат скачать
ПАРТНЕРЫ

реферат скачать
АЛФАВИТ
... А Б В Г Д Е Ж З И К Л М Н О П Р С Т У Ф Х Ц Ч Ш Щ Э Ю Я

реферат скачать
ПОИСК
Введите фамилию автора:


Лекция: Гинекология, андрология и воспроизведение домашних животных

care provine din evaginarea fasciei transversale a abdomenului; seroasa

, care provine din peritoneul parietal şi căptuşeşte

faţa internă a fibroasei.

Seroasa se răsfrânge cranial şi îmbracă testiculul,

cordonul vascular şi canalul deferent constituind foiţa

viscerală şi mezoul vaginal.

Între tunica fibroasă şi cea seroasă se

găseşte muşchiul cremaster intern, format din fibre netede.

Tunica vaginală comună constituie o pungă

piriformă prezentând un corp, un gât şi un orificiu.

Corpul tunicii vaginale este o cavitate largă numită cavitatea

vaginală (cavium vaginale) în care se găseşte testiculul,

epididimul şi porţiunea vaginală a canalului deferent.

Gâtul tunicii vaginale reprezintă un conduct alungit, care prin

inelul vaginal şi canalul inghinal comunică cu cavitatea

peritoneală. În gâtul tunicii vaginale (canalul vaginal) se

găseşte cordonul vasculo-nervos, canalul deferent şi vase

limfatice (cordonul testicular).

Tunica vaginală comună trece pe testicul şi concreşte cu el,

constituind tunica vaginală proprie (tunica vaginalis propria), care, la

rândul său, este concrescută cu albugineea (tunica albuginea

testis), o membrană fibroasă ce acoperă testiculul.

Testiculele diferitor specii de animale se deosebesc ca formă, volum

şi greutate. La taur, berbec şi ţap ele sunt elipsoidale; la

armăsar – ovoide; vier şi câine au o formă ovală.

Testiculul taurului este voluminos având o greutate de 250-350g şi

lungimea de 12-14cm; testiculul berbecului şi ţapului – respectiv

200-300g şi 10-12cm; testiculul armăsarului – 200-250g şi

10-12cm; testiculul vierului – 400-500g şi 11-12cm.

Albugineea trimite spre interiorul testiculului septuri de ţesut

conjunctiv, care împart testiculul în lobuli. Septurile, prin

convergenţă, în zona centrală a gonadei şi spre

marginea epididimară a testiculului, dau naştere mediastinului

testicular (mediastinum testi) sau corpului Highmore. Fiecare testicul

conţine 300-400 lobuli cu parenchim. Pe secţiune parenchimul

testicular la taur apare de culoare galbenă sau galben-roză; la

berbec şi ţap – alburie; la armăsar – cafeniu-deschisă; la

vier – cafeniu-surie şi la câine – cafenie.

Unitatea morfo-funcţională a testiculului este reprezentată de

tubul seminifer. Fiecare lobul testicular conţine 3-4 tubi seminifer, cu

un calibru de 200-300 microni şi o lungime de 0,5-1,75m, ceea ce

asigură o suprafaţă mare de producţie spermatică.

Fiecare tub seminifer prezintă un cap distal orb (spre albuginee); la

extremitatea mediastinală se uneşte cu ceilalţi 2-3 tubi

seminiferi care se găsesc într-un lobul testicular, dând

naştere la tubii drepţi. După ce descriu un

traseu scurt (0,5mm), tubii drepţi pătrund în corpul Highmore

formând, după anastomoză, reţeaua lui Haller sau rete

testis, care se orientează spre polul de ataşare a capului

epididimului la testicul.

Reţeaua canaliculară din rete testis se simplifică la 12-23

canale, numite conurile eferente (ductus efferens), care prin confluare dau

naştere porţiunii iniţiale a epididimului. Lungimea

totală a tuturor canalelor seminifere atinge 6000m.

În ţesutul conjunctiv dintre tubii seminiferi sunt localizate

celulele interstiţiale, dispuse în grămezi în jurul

vaselor sanguine, care formează glanda diastematică a lui Leydig,

glandă endocrină de tip difuz, cu funcţie de a elabora

androgeni.

Histologic tubii seminiferi prezintă:

· membrana bazală, fină, elastică,

întărită la exterior de fibre conjunctive, unite prin fibre

oblice, printre care se găesc fibre musculare netede care, prin

contracţia lor, contribuie la eliminarea spermiilor;

· epiteliul seminal, format din celulele germinale şi celulele

Sertoli.

În perioada genitală celulele Sertoli au o formă primatică,

dispuse într-un singur rând pe membrana bazală, cu

vârful spre lumenul tubului seminifer. La polul apical, celulele Sertoli

prezintă numeroase înfundături, adânci şi

neregulate, în care sunt aşezate celulele liniei seminale. Celulele

Sertoli au un rol de nutriţie a celulelor seminale, constituie un suport,

îndeplinesc o funcţie fagocitară a resturilor celulare şi

secretă estrogeni.

Celulele seminale se găsesc în celulele Sertoli, cele mai puţin

evoluate (spermiogoniile) către baza epiteliului şi cele mai evoluate

spre lumenul tubului seminifer.

Linia seminală din celulele Sertoli este reprezentată de

spermiogonii, spermiocite primare şi secundare, spermide şi spermi.

Canalul epididimar. Toate conurile eferente se unesc într-un

canal flexuos, lung, care conturează baza structurală a epididimului.

Epididimul (epididymis) este un organ alungit,

prezintă trei formaţiuni: capul, corpul şi coada.

La taur, berbec şi ţap epididimul prezintă un cap foarte

dezvoltat şi turtit, care acoperă extremitatea superioară a

testiculului. Corpul epididimului aderă mult la marginea posterioară

a testiculului. Coada epididimului, aderentă la extremitatea

inferioară a gonadei, formează un apendice rotunjit şi se

detaşează de testicul. Această formă a cozii epididimului,

la rumegătoare, permite rezecţia în scopul creării

masculilor genitostimulatori.

La armăsar, vier şi câine epididimul acoperă marginea

dorso-laterală a testiculului. Coada epididimului la aceste specii (vier

şi câine) este dispusă la polul postero-superior al gonadei.

Capul epididimului este reprezentat de conurile eferente care se unesc

într-un canal flexuos – canalul epididimar (ductus epididymis).

Canalul epididimar, foarte flexuos, constituie baza structurală a corpului

epididimar şi este lung de 7-8m la berbec, 40-50m la taur, 70-80m la

armăsar şi 64m la vier. Pe măsură ce se apropie de coada

epididimului, flexiunile sunt mai puţine, iar lumenul devine mai larg,

astfel încât canalul epididimar devine un adevărat depizit

pentru spermi, 76% din aceştia găsindu-se în coada

epididimului.

Canalul epididimar, în afara funcţiei de transport şi

depozitare, asigură maturarea. Procesul de maturare are loc în medie

7-9zile.

Canalul epididimar este format dintr-un epiteliu pseudostratificat ciliat ce

se găseşte pe o membrană bazală sub care se observă

o lamă subţire de ţesut conjunctiv. Musculoasa este

reprezentată de un strat muscular neted circular, care devine mai gros

spre coada epididimului. Celulele epiteliului epididimar au un rol secretor.

La nivelul cozii epididimului canalul epididimar se lărgeşte şi,

fără o delimitare precisă, trece în canalul deferent, care

intră în compoziţia cordonului testicular.

Cordonul testicular (funiculus spermaticus), este organul de suspendare al

gonadei mascule şi este format din artera şi vena testiculară,

filete nervoase, cremasterul şi canalul deferent. Este acoperit în

totalitate de peritoneul visceral. Lungimea cordonului testicular variază

în raport cu specia animalelor şi poziţia testiculelor. Astfel,

la rumegătoare, funiculul testicular este relativ lung, iar la cabaline –

scurt. Vierul, câinele şi iepurele au un cordon testicular lung.

Canalul deferent (ductus deferens) este un conduct lung,

aproape rectiliniu, care ia naştere la nivelul cozii epididimului din

canalul epididimar, fără o delimitare precisă, trece pe la

nivelul marginii epididimare a testiculului, participă la formarea

cordonului testicular şi pătrunde în cavitatea abdominală

prin inelul inghinal superior, orientându-se spre gâtul vezicii

urinare şi deschizându-se în uretră.

Canalul deferent are trei porţiuni: funiculară, abdominală

şi pelviană. În zona dorsală a vezicii urinare, la taur,

berbec, ţap şi armăsar canalul deferent formează o

dilataţie alungită (ampula ductus deferentis) cu o lungime de 12-15cm

şi diametrul de 4-8mm. La taur uşor se palpează prin

exploraţie transrectală. Această formaţiune lipseşte

la vier şi este redusă ca volum la câine. La taur, berbec

şi ţap ampulele deferenţiale servesc ca rezervor pentru

acumularea spermiilor în perioada excitaţiei sexuale şi, prin

masajul lor, se poate provoca ejacularea. Histologic canalul deferent

prezintă o mucoasă căptuşită cu celule de tip

glandular (la vier lipsesc), un strat muscular şi o seroasă. Celulele

glandulare elimină un secret care se înlătură la spermi

în timpul ejaculării.

Canalul ejaculator. Este porţiunea terminală a căilor genitale

propriu-zise şi rezultă din unirea extremităţii caudale a

canalului scurt de câţiva milimetri şi lipseşte la

speciile care nu au glande seminale (carnivore, rozătoare). Fiecare canal

ejaculator se deschide la nivelul unui pliu longitudinal al mucoasei uretrale.

Uretra este un conduct comun al aparatului genital şi celui urinar;

uretra la mascul are două porţiuni: uretra intrapelvină

şi uretra extrapelvină.

Porţiunea intrapelvină este delimitată anterior de gâtul

vezicii urinare şi, posterior, de arcada ischiatică. Se

găseşte pe planşeul bazinului şi este în contact

strâns cu glandele anexe ale aparatului genital.

Peretele uretrei pelvine este format din mucoasă, stratul vascular

(cavernos) şi musculoasă. Stratul cavernos este structurat dintr-un

plex bogat de vene foarte ramificate ce prezintă un adevărat

ţesut erectil. În ţestutul conjunctiv dintre vene se

găsesc numeroase fibre musculare netede. În timpul excitaţiei

sexuale corpul cavernos se umple cu sânge, se umflă şi, ca

rezultat, lumenul uretrei se lărgeşte, înlesnind deplasarea

spermei.

Porţiunea extrapelvină sau uretra peniană se întinde de la

arcada ischiatică până la vârful penisului, unde se

deschide prin meatul urinar.

Glandele anexe ale aparatului genital mascul

Aparatul genital mascul este dotat cu o serie de glande cu secreţie

externă, care asigură prin produsul lor formarea spermei. Aceste

glande, în cea mai mare parte, sunt aşezate la nivelul uretrei

intrapelvine: glandele seminale, prostata şi glandele bulbo-uretrale.

În peretele uretrei peniene se găsesc o serie de glande mici,

glandele lui Littre.

Glandele anexe ale aparatului genital mascul sunt endocrine dependente. Se

dezvoltă la pubertate şi involuează foarte mult după

castrare.

Glandele seminale (glandulae vezicularis) sunt formaţiuin pare aşezate

pe de o parte şi de alta a canalelor deferente, deasupra gâtului

vezicii urinare (lipsesc la carnivore şi rozătoare).

La armăsar glandele seminale au aspectul unor pungi piriforme lungi de

10-15cm şi cu un diametru ce poate atinge lungimea de 3-6cm. La taur

glanda este foarte doselată, de culoare cenuşie, lungă de

12-15cm, lată de 3-4cm şi groasă de 2-3cm; la berbec şi

ţap glandele seminale au lungimea de 4-5cm şi respectiv – 3-4cm. La

vier glanda seminală este cea mai voluminoasă dintre glandele

accesorii ale aparatului genital (12-15cm în lungime).

Peretele glandei seminale este format din trei straturi: mucoasa, musculoasa

şi adventicea.

Glandele reprezintă o largă cavitate centrală,

căptuşită cu un epiteliu cu numeroase cripte în care se

deschid glandele de tip tubulo-alveolar.

Musculoasa este formată din două straturi foarte fine de fibre

musculare netede (intern circular şi extern longitudinal) şi are

rolul de a elimina secreţia.

Adventicea este reprezentată de un strat subţire de ţesut

conjunctiv şi conţine o serie de microganglioni simpatici.

Glanda prostată (gl. prostata) este o formaţiune impară,

prezentă la toate speciile, aşezată în faţa

cranio-dorsală a uretrei intrapelvine. Glanda este formată din corpul

prostatei (fac excepţie berbecul şi ţapul) şi

porţiunea diseminată (cu excepţia armăsarului). La

armăsar prostata, foarte bine dezvoltată, este de culoare

galbenă şi formează doi lobi laterali voluminoşi (5-8cm

lungime, 3-5cm lăţime) şi un istm. La taur corpul prostatei este

redus, lung de 1,5cm, lat de 3-4cm şi gros de 1,5cm; porţiunea

diseminată, glandă de tip tubulo-alveolar, se întinde pe

toată lungimea uretrei pelvine. La berbec şi ţap glanda este

reprezentată exclusiv prin tubulo-acinii diseminaţi radial în

peretele uretrei. La vier prostata este formată dintr-un corp prostatic

foarte mic 2-3cm şi 25g greutate) şi o porţiune diseminată.

Prostata îşi varsă conţinutul în uretră prin

intermediul a 10-20canale excretoare.

Glandele bulbouretrale (gl. bulbourethralis) sunt pare, de

formă ovoidală şi se găsesc de o parte şi de alta a

uretrei, imediat înaintea arcadei ischiatice. Lipsesc la câine. La

armăsar şi taur glanda bulbo-uretrală este de mărimea unei

nuci (2,8-3cm) în lungime şi 1,8-2cm în grosime).

Palpaţia acestor glande prin traversul rectului e imposibilă,

deoarece sunt acoperite de muşchiul bulbo-cavernos. La berbec şi

ţap glandele bulbourentrale sunt de 2-2,5 ori mai mici. Glanda

bulbo-uretrală este foarte dezvoltată la vier. Are formă

conică, turtită dorso-ventral şi se întinde de la arcada

ischiatică până la vârful vezicii seminale (are 12-18cm

în lungime, 3-5cm în lăţime şi 2-3cm în

grosime). Greutatea glandei este de 150-200g. La armăsar, taur, berbec

şi ţap secreţia bulbo-uretrală e de o consistenţă

apos-seroasă. La vier consistenţa este vâscoasă. Canalele

excretorii se deschid în canalul uro-genital.

Penisul (penis) sau organul copulator al masculului este alcătuit din

rădăcină, corp şi gland penian.

Rădăcina penisului este alcătuită din două ramuri

(braţe), care se inseră pe jumătatea corespunzătoare a

arcadei ischiatice şi este acoperită de muşchiul

ischiocavernos.

Ramurile, unindu-se, dau naştere corpului penian. Corpul penisului are o

formă rectilinie (la rumegătoare şi suine prezintă o

dublă inflexiune – S-ul penian) şi este orientat înainte,

printre coapse până la regiunea ombilicală (la motan şi

iepuroi penisul este orientat caudal).

Corpul penian, constituit din corpul cavernos, uretră şi corpul

spongios al uretrei, are o formă cilindrică, uşor turtită

lateral. Se află în raport cu marginea sa superioară, cu

peretele ventral al bazinului şi abdomenului. Marginea sa inferioară

este rotunjită şi adăposteşte uretra spongioasă,

acoperită în totalitate de muşchiul bulbocavernos la

armăsar şi numai parţial la celelalte specii.

La exterior corpul penisului este acoperit de o tunică fibroasă –

albugineea, sub care se găsesc doi corpi cilindrici cavernoşi,

delimitaţi de un sept penian conjunctiv. Septul penian este complet la

carnivore şi iepure şi incomplet sau perforat de numeroase orificii

la celelalte mamifere domestice. În şanţul ventral se

află uretra şi corpul spongios periuretral.

Ca structură histologică, corpul cavernos este dotat cu o albuginee

externă groasă, formată din fibre colagene şi elastice,

dispuse în două straturi: circular intern şi longitudinal

extern. Din albuginee şi septum se detaşează trabecule care

formează cavităţi (caverne) căptuşite cu un endoteliu.

Cavităţile trabeculare, mici la periferia corpului cavernos şi

lungi în profunzime, sunt interpuse între arterele aferente şi

unele aferente, endoteliul lor fiind o continuare a endoteliului vascular.

Corpul spongios al penisului (ţesutul spongios uretral) este dispus

în jurul uretrei, fiind îmbrăcat de o albuginee fină care

conţine, pe faţa sa internă, fibre musculare netede dispuse

circular. Cavităţile sanguine sunt delimitate de trabecule

conjunctive constituite din fibre elastice, celule musculare netede şi

fibre rare de colagen şi sunt căptuşite la interior de un

endoteliu. Ele se deschid în plexul venos al mucoasei uretrale.

Raportul dintre cavernele ţesutului erectil şi scheletul conjunctiv

trabecular al corpului cavernos determină două tipuri de penis:

tipul fibroelastic şi tipul cavernos-muscular.

Tipul de penis fibro-elastic este caracterizat prin dominarea scheletului

trabecular conjunctiv şi a unei albuginei groase, puţin

extensibilă. Penisul este lung, formează o flexură

sigmoidală, are o rigiditate sporită, iar erecţia este

asigurată de desfacerea S-ului penian (rumegătoare, suine).

Penisul de tip cavernos-muscular are un ţesut cavernos mai dezvoltat

şi o albuginee mai subţire. Structurile erectile în stare de

repaus sunt moi şi compresibile, iar în timpul erecţiei penisul

devine dur, se alungeşte şi se măreşte în volum.

Extremitatea anterioară a penisului constituie glandul (capul penisului)

şi este reprezentat de o formaţiune mai mult sau mai puţin

evidentă (în funcţie de specie), delimitată de restul

penisului printr-o uşoară strangulaţie, colul glandului.

Uretra, care se deschide la polul apical al capului penisului, la unele specii

prezintă o prelungire - processus uretrae.

La armăsar penisul are forma cilindrică, cu o lungime

de 50-60cm în repaus şi 80-90cm în erecţie; diametrul

în repaus este de 4-6cm, iar în erecţie poate ajunge la

8-10cm. Porţiunea liberă a penisului este acoperită de un

tegument subţire, de culoare neagră sau marmorată; la baza

cavităţii furoului formează un pliu circular – inelul

prepuţial.

Glandul este bine dezvoltat, prezintă un corp cavernos

desinestătător, de aspectul unei ciuperci, devine foarte voluminos

în erecţie. În cazul în care erecţia glandului se

produce înaintea intromisiunii, aceasta nu mai poate avea loc din cauza

dimensiunii exagerate a glandului. Glandul este separat de restul

porţiuini libere printr-un col evident şi prezintă circular o

Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12


реферат скачать
НОВОСТИ реферат скачать
реферат скачать
ВХОД реферат скачать
Логин:
Пароль:
регистрация
забыли пароль?

реферат скачать    
реферат скачать
ТЕГИ реферат скачать

Рефераты бесплатно, курсовые, дипломы, научные работы, реферат бесплатно, сочинения, курсовые работы, реферат, доклады, рефераты, рефераты скачать, рефераты на тему и многое другое.


Copyright © 2012 г.
При использовании материалов - ссылка на сайт обязательна.